Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo București rămâne în Liga 1

Dinamo București rămâne în Liga 1

de Redacția Jurnalul    |   

După ce a câștigat cu 2-0 meciul tur al barajului pentru promovare/menținere în Superliga de fotbal masculin, Dinamo București a remizat luni în deplasare la Miercurea Ciuc, cu Csikszereda, scor 0-0. Bucureștenii și-au salvat astfel sezonul, păstrându-și locul în prima ligă.

Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului și în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porții lui Golubovic. Reușita a fost anulată la intervenția arbitrajului VAR, pentru un offside la o fază imediat anterioară.

Politic a șutat apoi în bară, dar tot după o poziție de offside, iar ultima fază a reprizei le-a aparținut gazdelor, Babati șutând pe lângă poartă, singur cu portarul lui Dinamo.

Același Babati a deschis șirul ocaziilor din repriza a doua, cu încă o execuție pe lângă poartă.

Golubovici și-a salvat apoi echipa de două ori la rând de la primirea unui gol, intervenind la șuturile lui Csuros și Nagy, din afara careului, în minutele 59 și 60.

Au practic ultimele ocazii cu adevărat importante, dinamoviștii izbutind să conserve remiza care le asigură prezența pentru încă un an în Superligă.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: dinamo bucureşti liga 1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri