Jurnalul.ro Ştiri Externe Dineul corespondenților de la Casa Albă, fără președintele SUA, pentru prima dată în 36 de ani

Dineul corespondenților de la Casa Albă, fără președintele SUA, pentru prima dată în 36 de ani

Corespondenţii de la Casa Albă s-au reunit sâmbătă pentru dineul lor anual, care în acest an a fost boicotat de preşedintele Donald Trump, fiind prima dată în 36 de ani când un preşedinte nu ia parte la eveniment, relatează Reuters şi DPA. Fără Trump, dineul de regulă animat de prezenţa a numeroase celebrităţi a luat o turnură mai sobră, locul tradiţionalelor schimburi de ironii (aşa-zisele 'roast'-uri) fiind luat de discuţii consacrate recunoaşterii muncii reporterilor şi de acordarea de burse. 

În ce-l priveşte, Trump, aflat la un miting la Harrisburg, statul Pennsylvania (nord-est), a mărturisit în faţa mulţimii că este "cât se poate de încântat" să se afle la peste 160 km distanţă de balul presei, menţionând New York Times, CNN şi MSNBC, pe care le-a acuzat că reprezintă "ştirile false". 

"Nu suntem ştiri false şi nu suntem duşmanul poporului american", a subliniat corespondentul Reuters Jeff Mason, preşedintele Asociaţiei corespondenţilor de la Casa Albă. "Domnule preşedinte, media nu înseamnă ştiri false", a declarat şi ziaristul veteran Bob Woodward, autor al dezvăluirilor "Watergate", împreună cu Carl Bernstein, în 1972. 

Actorul Alec Baldwin, care l-a înfuriat pe Trump imitându-l la o emisiune Saturday Night Live pe NBC, le-a adresat participanţilor la dineu un mesaj de încurajare într-o înregistrare video, dar la eveniment în sine nu au fost prezente prea multe celebrităţi, notează Reuters. 

Ultima dată când un preşedinte nu a luat parte la dineul corespondenţilor, organizat începând din 1921, a fost în 1981, când Ronald Reagan, aflat în recuperare după o tentativă de asasinat, i-a salutat totuşi pe participanţi, într-o intervenţie telefonică, amintește Agerpres.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri