Jurnalul.ro Ştiri Observator Directoarea de îngrijiri a Spitalului Judeţean Piatra-Neamț, înjunghiată mortal în incinta unităţii de către soţ

Directoarea de îngrijiri a Spitalului Judeţean Piatra-Neamț, înjunghiată mortal în incinta unităţii de către soţ

Directoarea de îngrijiri a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, asistenta Anca Patriche, a fost înjunghiată mortal, vineri după-amiază, în incinta unităţii sanitare, de către soţul acesteia, au declarat, pentru AGERPRES, surse apropiate anchetei.

Potrivit surselor menţionate, crima s-a produs pe fondul geloziei şi a unui conflict mai vechi între cei doi generat de procesul de divorţ în care se aflau.

Suspectul, angajat ca agent de pază la o firmă din Piatra-Neamţ, a venit în spital înarmat cu un cuţit şi a înjunghiat-o pe femeie de două ori, în coapsă şi în gât.

În urma rănilor, femeia a murit pe loc.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Neamţ, suspectul a fost prins imediat şi predat poliţiştilor, iar un procuror criminalist a început audierea acestuia, urmând să dispună măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Victima avea 49 de ani şi obţinuse, prin concurs, postul de director de îngrijiri medicale la începutul acestei săptămâni.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri