Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Lipsa autostrăzilor, răsplătită cu salarii de 10.000 euro/lună

Lipsa autostrăzilor, răsplătită cu salarii de 10.000 euro/lună

de Gina Vacariu    |   

România nu are autostrăzi, dar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) iese în evidență cu ceva remarcabil: îşi răsplăteşte directorii cu salarii care ajung şi la 10.000 de euro pe lună. România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de kilometri de autostradă. Avem doar 711 kilometri pe care se poate circula și 22 de kilometri care au fost demolaţi

Fără număr pentru Cătălin Homor, şeful cel mare

Cătălin Homor a ajuns director general în Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, după ce a fost uns în această funcție de guvernul tehnocrat.  Conform declarației de avere, pentru jumătate de lună la CNADNR, Homor a încasat 10.000 de lei. Conform unor  surse din cadrul companiei, cu tot cu sporuri, unele chiar ilegale, salariul directorului ajunge și la aproape 40.000 de lei. Homor s-a făcut remarcat încă de când era  director de achiziții al Metrorex, el fiind direct responsabil de surparea zonei Eroilor, de pe Magistrala 5 de metrou. De la Metrorex el a încasat aproape 14.000 de lei pe lună, cu tot cu sporuri.

Cristian Andrei, plătit pentru contraperformanță 

Cristian Andrei este director în cadrul CNADNR de mai bine de opt ani, conducând de-a lungul anilor mai multe direcţii. El s-a remarcat atunci când în mandatul său de director de întreținere drumuri și autostrăzi,  un om a murit înghețat în mașină în Giurgiu pe DN 5 în iarna 2011-2012.  Datorită prestaţiilor sale a urcat an de an treptele erarhice şi a fost răsplătit pe măsură. În 2012 a încasat din poziţia de şef de serviciu aproape 10.000 de lei pe lună, pentru ca un an mai târziu să-l găsim pe poziţia de director general adjunct, fiind remunerat cu peste 12.000 de lei pe lună. Conform declarației de avere pentru anul 2015, Cristian Andrei a încasat de la CNADNR 206.000 de lei, adică un salariu de 17.000 de lei pe lună, fără sporuri. La aşa venituri, Cristian Andrei se poate lăuda şi cu o avere considerabilă, adică mai multe rerenuri şi imobile, plus nouă conturi bancare care însumează peste 300.000 de lei.

Raul Mag, incompatibilul milionar  

Un director greu de urnit de pe funcție călduță de director la stat este Raul Mag. Cu toate că în ultimii ani, fostul director al Direcției de Implementare Proiecte , Autostrăzi și Drumuri Expres, Raul Mag, a fost suspectat de conflict de interese, abia la începutul anului a fost convins să renunțe la această funcție.  A fost nevoit să demisioneze la începutul acestui an pentru că era director al Direcției de Implemetare Proiecte, Autostrăzi, iar firma Hyder Consulting LTD, la care era angajată soția câștiga pe bandă rulantă contracte de consultanță pe drumurile aflate în subordinea soțului. Conform declarației de avere, publicate pe site-ul CNADNR, Raul Mag are un singur imobil în proprietate, împreună cu soția sa,  un autoturism și 5 conturi bancare care însumeză 100.000 de lei. Pe parcursul anului 2015, a încasat de la CNADNR peste 221.000 de lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar de  aproape 19.000 de lei.

Ionuț Mașala, directorul care și-a angajat soția

Ionuţ Mașala este director în CNADNR din 2007. Acum este director general adjunct, iar soția sa, Dana Mașala este și ea angajată a Companiei Naționale de Drumuri ca șef serviciu. Ionuț Mașala are un salariu de aproape 18.000 de lei. Conform declarației de avere,  soția sa încasează de la CNADNR 6.000 de lei lunar.  Conform unor surse din cadrul companiei, Dana Mașala se află chiar în subordinea soțului și are un jeep de serviciu și cartelă nelimitată pentru combustibil, decontată de CNADNR.

Horia Nicolae, directorul implicat în dosare penale

Horia Nicolae are și el o întreagă istorie în Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi. A fost adus în CNADNR în 2010, iar acum deține o funcție extrem de importantă: directorul pentru licitații. Conform aceloraţi surse, Horia Nicolae este implicat în multe dosare de corupție, aflate în lucru la DNA, legate de unele licitaţii suspecte. Pentru efortul său, CNADNR îl răsplăteşte cu un salariu de 17.000 de lei. Conform declarației sale de avere și soția sa, Andreea Nicolae este angajată tot în CNADNR, de unde a câștigat pe parcursul anului 2015  aproape 29.000 de lei.

Narcis Neaga, plătit bine pentru demolare

Narcis Neaga, fostul director general al CNADNR, pus sub control judiciar, după ce o bucată de autostradă de pe Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăștie a fost demolată, a încasat 214.000 de lei pe parcursul anului 2015. Adică un salariu de 18.000 de lei pe lună. Narcis  Neaga are o avere consistent, după ce în ultimii ani a avut doar locuri de muncă la stat. Are un teren în Tuzla, patru imobile în București, Sibiu și Avrig, dar și un credit de 200.000 de lei


Valentin Trifan, directorul cu 4 joburi la stat

Valentin Trifan a fost angajat în CNADNR în ianuarie 2016 pe postul de director general adjunct, veniturile lui fiind între 18.000 de lei și 20.000 de lei.

În 2015, a  avut patru locuri de muncă, toate la stat.  A fost angajat al ITM Bihor, de unde a încasat 470 de lei, al Ministerului Tineretului și Sportului de unde a câștigat 41.000 de lei, al CFR S.A de unde a primit 27.000 de lei și la Agenția de Dezvoltare a obținut 705 lei.

Subiecte în articol: narcis neaga CNADNR
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri