Abolirea istorică a legislațiilor care impuneau discriminări de diverse tipuri față de diverse grupuri rasiale și religioase, femei și persoane gay este văzută cel mai adesea ca fiind rezultatul muncii și luptei unor activiști și politicieni dedicați acestei cauze. Însă odată înlăturate acele legi oprimante, mentalitățile discriminante dominante nu au dispărut automat și nici toleranța și integrarea reală nu s-au instaurat omogen și subit în societăți. Există - și probabil vor exista întotdeauna - rasiști, misogini, homofobi și xenofobi.
Diversele forme de apartheid legislativ, impuse de stat ca obligatorii, au dispărut în cea mai mare măsură. În aceste condiții, luptătorii pentru justiție socială au trecut la o nouă etapă a demersurilor lor, care are la bază premisa că și mentalitățile pot fi modificate la comandă, prin lege. După asigurarea drepturilor negative ale grupurilor anterior oprimate oficial - obligatorie din perspectiva libertății și drepturilor naturale - se vrea acum impunerea de drepturi pozitive pentru minorități.
Astfel au apărut reglementările care impun discriminarea pozitivă, sub diferite forme: cote procentuale obligatorii de femei în conducerile companiilor, cote similare de persoane de culoare și alte minorități în universități și așa mai departe.
Fără îndoială că aceste reglementări impietează asupra libertății de alegere a celor care, dintr-un motiv sau altul, nu vor să intre în contact cu grupurile enumerate mai sus, fără a le afecta acestora în vreun fel drepturile. Mai mult, este evident că, în acest fel, e practic anulat criteriul competenței la angajare. La aceste contraargumente, activiștii sociali răspund cel mai adesea că anii de discriminare negativă oficializată, ca și persistența chiar și după aceea a mentalităților „bigote”, au blocat dezvoltarea acestor comunități, care trebuie acum ajutate să recupereze handicapul prin măsuri de discriminare pozitivă.
Ceea ce se scapă din vedere este că unul dintre factorii determinanți ai evoluției spre toleranță a mentalităților sociale a fost și e capitalismul zis și economie de piață. Dornici să aibă parte de cei mai buni angajați sau să intre în raporturi de schimb cu cei mai buni furnizori, antreprenorii au fost dintotdeauna stimulați să se uite în primul rând la calitatea intrinsecă a prestațiilor acestora și nu la gen, rasă, orientare sexuală sau etnie.
Dorința de profit, de multe ori considerată un soi de viciu antisocial, nu face decât să stimuleze integrarea celor mai diverse grupuri.
Din această perspectivă, discriminarea pozitivă este jignitoare și păguboasă în primul rând pentru cei pe care se presupune că ar trebui să-i ajute. Valoarea și competența nu sunt monopol de rasă, etnie, gen sau orientare sexuală: oricine poate concura cu șanse egale într-o societate și într-o economie liberă, acolo unde s-au înlăturat din legislație toate formele obligatorii de discriminare negativă. Iar cea mai bună metodă de educare a mentalităților în direcția toleranței este să-i lași pe intoleranți să se frigă singuri la buzunar din cauza bigotismului lor.