Jurnalul.ro Editoriale Iată ce discurs ar trebui să aibă șeful statului

Iată ce discurs ar trebui să aibă șeful statului

de Ionuț Bălan    |   

„Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”.

„Politica poate aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor statului”.

„Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românească”.

„Școala este și va fi o piatră de temelie a societății”.

„Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie”.

 „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.

„Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți”.

„Conducătorii de acum sunt educaţi într-un anumit fel, or, e foarte greu să-şi schimbe mentalitatea (…) dacă se continuă aşa cum e acum, nu ajung douăzeci de ani, cum spunea Brucan”.

„Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”.

Subiecte în articol: discurs sef stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri