Jurnalul.ro Ştiri Social Distribuitorii europeni de medicamente susţin că restricţionarea exportului de vaccin este nejustificată

Distribuitorii europeni de medicamente susţin că restricţionarea exportului de vaccin este nejustificată

Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) şi-a exprimat îngrijorarea joi, printr-un comunicat de presă, faţă de criza vaccinurilor generată de epidemia de rujeolă, dar "mai ales" faţă de alternativele de soluţionare pe care Ministerul Sănătăţii le-a considerat prioritare, respectiv notificarea Comisiei Europene pentru suspendarea comerţului intracomunitar. 

Distribuitorii de medicamente consideră că actuala măsură de restricţionare a exportului de vaccin ROR este nejustificată şi afirmă că vor înainta o plângere Comisiei Europene. 

"Deşi procedura de urgenţă a fost acceptată de către Comisie iar măsura de suspendare temporară a exportului intracomunitar a vaccinului ROR a putut fi adoptată imediat pentru a răspunde situaţiei urgente de epidemie, ne manifestăm nemulţumirea faţă de proiectul notificat deoarece considerăm că justificarea pe care autorităţile române au prezentat-o în procedura urgenţă de notificare, nu este compatibilă cu legislaţia UE şi principiile pieţei interne", susţin reprezentanţii asociaţiei în comunicat. 

Potrivit ADEM, pentru ca interdicţia să rămână în vigoare, CE trebuie să ajungă la concluzia că epidemia de rujeolă este direct legată de exportul de vaccin ROR. 

"Dacă oficialii nu vor ajunge la această concluzie, România riscă să primească sancţiuni ce pot merge până la infringement şi, mai mult, riscă să îşi piardă complet credibilitatea în accesarea procedurii de urgenţă nejustificat, eventualele solicitări ulterioare urmând a fi analizate cu mult mai multă circumspecţie", afirmă sursa citată. 

Conform directorului ADEM, Coralia Kreyer, cantităţile de vaccin blocate de la livrare intracomunitară, notificate ANMDM, sunt în stocurile distribuitorilor europeni de medicamente iar aceştia aşteaptă comenzi din piaţa internă, precum şi colaborarea cu autorităţile în această direcţie. 

În opinia ADEM, constituirea unor stocuri asigurătoare de vaccinuri este responsabilitatea autorităţilor sanitare, respectiv Ministerul Sănătăţii şi Institutului Naţional de Sănătate Publică. 

Totodată, ADEM afirmă că nu exportul paralel a fost cauza lipsei vaccinului şi a epidemiei în România, ci "alţi factori care au generat într-adevăr o situaţie urgentă, dar care nu poate fi calificată ca neprevăzută". 

"Cauzele reale care au condus la instalarea epidemiei au fost incluse şi în expunerea de motive pentru noul proiect al legii vaccinării: lipsa vaccinării/imunizării populaţiei infantile/adulte, ca rezultat al unei informări insuficiente referitoare la aceste riscuri (campaniile antivaccinare), probleme de producţie/aprovizionare a pieţei, precum şi o (re)distribuire neuniformă pe teritoriul României a stocurilor disponibile. Exportul paralel nu a fost nominalizat ca şi cauză a instalării epidemiei", susţine sursa citată. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri