Jurnalul.ro Ştiri Justitie DNA: 13 percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, pentru fapte comise în perioada 2008 - 2016

DNA: 13 percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, pentru fapte comise în perioada 2008 - 2016

Procurorii efectuează joi percheziţii în 13 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituţii publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2008 - 2016, informează DNA.


"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2008 - 2016. În cursul zilei de 9 iunie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale", se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziţii la Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic ''Alexandru Trestioreanu'', Spitalul Clinic de Urgenţă ''Bagdasar Arseni'', Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: dna perchezitii judetul ilfov bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri