Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, şi fostul concubin al acesteia, Giovanni-Mario Francesco, au făcut, în 2010, o excursie în Cuba, folosindu-se de bani pe care i-au obţinut în mod nelegal pentru campania prezidenţială din 2009 de la o companie cu capital majoritar de stat.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Ioana Băsescu i-a cerut, în decembrie 2009, lui Silviu Ioan Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.
Astfel, la data de 30 decembrie 2009, în baza solicitării Ioanei Băsescu, societatea reprezentată de Wagner a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, cea care a şi intermediat încheierea tranzacţiei.
"În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010, s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit niciun document justificativ pentru suma achitată în avans. (...) La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni-Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu. Între cele două societăţi nu au existat în realitate niciun fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societăţii de stat reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan", arată procurorii anticorupţie.
Potrivit acestora, suma de bani astfel obţinută a fost folosită de Ioana Băsescu şi concubinul ei pentru a pleca într-o excursie în Cuba.
"În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinută în maniera de mai sus a fost folosită în interes personal de inculpaţii Băsescu Ioana şi Francesco Giovanni-Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării", explică DNA.
Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este urmărită penal, sub control judiciar, de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.
În acelaşi dosar, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de fostul ministru al Dezvoltării, deputatul Elena Udrea, sub aspectul săvârşirii a cinci infracţiuni de spălare de bani, de Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, şi faţă de Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, acuzat de luare de mită.
De asemenea, în această speţă sunt urmăriţi penal Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul, şi omul de afaceri Giovanni-Mario Francesco, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. www.agerpres.ro