Stela Popescu era o explozie de optimism, de vioiciune, de iubire în prea plin pentru toţi oamenii. Umplea de vorbele şi gândurile ei totul în jur. Pleca la piaţa Amzei încă dis-de-dimineaţă, oamenii care se grăbeau la serviciu o salutau, îi zâmbeau, deh, era Stela a noastră. Îmi destăinuia în emisiunea mea de la Antenă că, adesea, trecătorii îi ziceau: „Doamna Stela, v-am întâlnit, îmi va merge bine toată ziua!”. La piaţă stătea de vorbă cu ţăranii de la tarabe, cu alţi cumpărători, istorisea un fapt drăguţ pentru fiecare, simţea pulsul vieţii, iar ea mărea turaţia vieţii cu buna ei dispoziţie. Îi plăcea să gătească şi îi relata soţului Puiu Maximilian care este pulsul pieţei, al mulţimii, observaţiile ei deveneau surse de inspiraţie pentru talentatul scriitor-textier Maximilian, pentru spectacolele de revistă. „Uneori îl mai temperez pe Puiu să nu fie aşa de acid, să încercăm repararea derapajelor regimului comunist, dar mai rafinat, să nu ne anuleze spectacolele cenzura, dar lumea făcea coadă de cu noaptea să găsească bilete la Grădina Boema, cupletele mele cu Arşinel, scrise de Puiu Maximilian, stârneau ropote de aplauze cu sfichiuirile la adresa stupidităţilor comuniste”. Stela Popescu era aşa construită, din bucăţi de primăvară. N-a dus o viaţă uşoară: s-a refugiat cu mama la Braşov, plecând din Basarabia natală ocupată de ruşi, iar tatăl a rămas acolo. Cu mare dificultate, după ani mulţi, Stela a reuşit să-şi aducă tatăl la Bucureşti, l-a răsfăţat, i-a gătit numai mâncărurile dorite de cel reintegrat familiei în Mama Românie după vreme lungă. Stela a fost delicioasă ca totdeauna şi în comedia cinematografiei de atunci, „Alo, aţi greşit numărul”. Îi avea alături pe Iurie Darie, Ştefan Tapalagă, toţi ridicaţi la Cer. Dar, parafrazând, când succesul a sunat la telefonul Stelei, niciodată n-a greşit numărul! Lumea venea la „Tănase” în principal pentru Stela, nu pierdea nicio emisiune la televiziune cu ea în fruntea distribuţiei. Stela Popescu a jucat şi teatru cu talentu-i inegalabil, în comedia de succes „Preşul”, de Băieşu. A ales rolul femeii de serviciu, care făcea curăţenie într-un bloc, a împrumutat un halat cu pete de ulei de la fochist şi, când a apărut cu mătură şi basma, au rămas cu gura căscată spectatorii, obişnuiţi cu o Stela strălucitoare, cu rochii elegante, dar la sfârşitul piesei au îmbrăcat-o în urale.