Jurnalul.ro Ştiri Observator Șeful Vămii, promovat de Ilie Bolojan pentru „rezultate remarcabile”, a fost prins de procurori

Șeful Vămii, promovat de Ilie Bolojan pentru „rezultate remarcabile”, a fost prins de procurori

de Redacția Jurnalul    |   

Purtătorul de cuvânt al Guvernului interimar Ilie Bolojan, Ioana Ene Dogioiu, a insinuat astăzi, în briefingul Executivului, în legătură cu o potențială răfuială în interiorul Autorității Vamale care ar fi dus la reținerea lui Mihai Savin de către procurorii SUPC.

„Aș vrea să fac o precizare. Nu este un dosar de corupție, nu este un dosar DNA, este un dosar instrumentat de PCAB și este legat de semnarea unor ordine de deplasare, acuzația este de fals și uz de fals. (…) Când numești o persoană în funcție, nu știi ce incidente de parcurs pot să apară. (…) Vreau să vă spun că mandatul domnului Mihai Savin a fost un mandat cu rezultate, chiar dacă mai puțin cunoscute public, remarcabile. Și nu știu dacă are legătură cu ce i se întâmplă acum (…) Nu știu, dar era în plină desfășurare un proces de reorganizare a Autorității Vamale Române”, a spus Dogioiu.

Întrebată de mai multe ori de jurnaliștii acreditați pe Guvern dacă a insinuat/ sugerat că reținerea lui Savin de către procurorii SUPC are legătură cu reorganizarea Vămii, Dogioiu a dat diferite răspunsuri. Discuțiile cu jurnaliștii au durat minute bune:

„Vă spun fapte. Nu insinuez nimic, sunt fapte. Fiecare judecă după cum consideră”
„Nu știu cine i-ar fi vrut răul. (…) Rezultatele remarcabile justifică decizia de numire din punct de vedere profesional”
„Dacă rezultatele pot să-i fi creat adversități inclusiv în interiorul instituției, nu știu”
„Nu am insinuat, v-am spus. Eu am spus ce am avut de spus. Am prezentat profilul unui om. Mai mult, eu nu fac speculații”
„N-am spus că rezultatele i-au produs…Am spus că nu știu dacă există o legătură între ele sau nu. Nu am făcut această afirmație”
„Când un șef vrea să facă o reorganizare nu creează, nu există potențialul de a crea adversitate printre cei care ar putea fi vizați? N-are nicio legătură cu procurorii, nu vorbeam de procurori aici, sub nicio formă”
„De aia v-am și spus: nu știu dacă acuzațiile sunt sau nu adevărate”Dogioiu a mai declarat că demiterea lui Savin este în evaluare la ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care va face o propunere premierului interimar Bolojan.

Procurorii SUPC au anunțat astăzi că l-a pus sub acuzare pe Savin, numit recent de Ilie Bolojan, pentru fals intelectual, uz de fals și complicitate la uz de fals. După ce l-au reținut, procurorii SUPC l-au plasat pe Savin sub măsura preventivă a controlului judiciar.

„Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat, ca situație de fapt, că în data de 24.03.2026, doi dintre inculpați, unul având calitatea de director executiv în cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală Galați și celălalt având calitatea de președinte al Autorității Vamale Române, au falsificat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, două înscrisuri oficiale, atestând, în mod nereal, cu prilejul întocmirii lor, existența unei așa zise situații operative, cu grad ridicat de risc, precum și a unei misiuni fictive, ce ar fi fost realizată în data de 18.03.2026, în intervalul orar 15:00 – 21:00, în raza teritorială de competență, documente menite să justifice comiterea unor contravenții, în cursul aceleiași zile, în condițiile art. 61 alin. 1 și 2 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, de către cel de-al treilea inculpat, având calitatea de consilier în cadrul Autorității Vamale Române.

Ulterior, înscrisurile oficiale falsificate au fost utilizate de către cel din urmă inculpat, în deplină cunoștință de cauză, în fața Judecătoriei Slobozia, în vederea producerii unor consecințe de ordin juridic, respectiv în vederea anulării sancțiunilor contravenționale dispuse împotriva sa, conform procesului-verbal întocmit la data de 18.03.2026, de către poliția rutieră”, a comunicat SUPC.

Anchetatorii suspectează că Savin și-ar fi pus un consilier să falsifice documentele de serviciu după ce s-a deplasat cu girofarul, relatează surse judiciare.

Surse judiciare spun că lui Savin i-a fost aplicată măsura controlului judiciar și nu propunerea de arestare preventivă având în vedere proporționalitatea faptelor.

Și consilierul său dar și o altă persoană au fost de asemenea puși sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Pe 26 ianuarie, premierul Ilie Bolojan l-a numit pe Mihai Savin în funcția de președinte al Autorității Vamale Române (AVR), cu rang de secretar de stat. Mihai Savin l-a înlocuit atunci la conducerea vămii pe Alexandru Bogdan Bălan, care a fost demis de premier.

Înainte de a prelua conducerea instituției, Mihai Savin a ocupat funcția de vicepreședinte al AVR.

Timp de trei ani, Mihai Savin a fost directorul adjunct al Apa Nova București, fiind numit ulterior membru al Consiliului de Administrație al Companiei Municipale de Dezvoltare Durabilă București. Acesta a ocupat, pentru câteva luni, și postul de Director General al Companiei de Termoficare Prahova SA.

 

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri