Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi inculpați, dintre care unul elev, arestați, pentru că vindeau canabis

Doi inculpați, dintre care unul elev, arestați, pentru că vindeau canabis

de Redacția Jurnalul    |   

Doi inculpați, dintre care unul elev, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile fiind acuzați că videau canabis către consumatori din Tulcea, inclusiv elevilor.

Potrivit unui comunicat al Poliției de frontieră, polițiștii din cadrul Garzii de Coastă au făcut trei percheziții domiciliare în Sulina, într-un dosar penal instrumentat de procurorii DIICOT Tulcea privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată.

Astfel, sâmbătă, a fost dispusă arestarea a doi inculpați, dintre care unul elev, pentru o perioadă de 30 de zile, deoarece s-a stabilit faptul că aceștia comercializau canabis.

Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, aceștia au deținut, oferit și vândut diferite cantități de canabis către consumatori, inclusiv minori (elevi) de pe raza județului Tulcea, cu sume cuprinse între 180 și 300 lei.

În urma perchezițiilor au fost ridicate diferite cantități de canabis, mai multe plante de canabis aflate în diverse stadii de dezvoltare, semințe de canabis, țigarete confecționate artizanal, grindere și obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: canabis inculpati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri