Cei doi sud-coreeni au fost răpiți de bărbați înarmați într-un atac asupra unui convoi în Delta Nigerului, pe 12 decembrie, când patru soldați care păzeau grupul și doi șoferi civili au fost uciși.
„Vineri, am obținut custodia celor doi cetățeni coreeni răpiți”, a precizat ministerul într-o declarație.
„Ambele persoane sunt în prezent în stare bună de sănătate și, după un control la spital, s-au mutat într-o zonă sigură și au vorbit cu familiile lor”, a transmis ministerul, potrivit Reuters.
Atacurile militanților din Delta Nigerului s-au diminuat de-a lungul anilor, însă regiunea în continuare este instabilă.
(sursa: Mediafax)