Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi turişti au murit în Portugalia în timp ce încercau să-şi facă un selfie

Doi turişti au murit în Portugalia în timp ce încercau să-şi facă un selfie

Doi tineri turişti şi-au pierdut viaţa după ce au căzut de pe un zid cu vedere asupra unei plaje populare din Portugalia, marţi, după ce au făcut un selfie şi şi-au pierdut echilibrul, scrie The Guardian.  Cei doi erau din Australia şi Marea Britanie.

Ziarul Correio da Manha a raportat că cei doi au murit pe plaja Pescadores, în apropiere de staţiunea Ericeira.

Şeful serviciului de urgenţă din Cascais, Rui Pereira da Terra, a declarat pentru agenţia de ştiri Lusa că oficialii suspectează că bărbatul şi femeia îşi făceau o poză pe zid în momentul în care au căzut.

“Totul pare să indice că aceştia au căzut în timp ce încercau să-şi facă selfie-uri”, a declarat acesta. “Se pare că la un moment dat au scăpat telefonul mobil, iar căderea s-a produs în tentativa bruscă de a încerca să-l prindă”, a mai spus acesta.

Ziarul nu a oferit numele celor doi, însă a menţionat că femeia avea în jur de 30 de ani, în timp ce bărbatul avea în jur de 40 de ani. Aceştia au căzut de la mai mult de 30 de metri.

Corpurile celor doi au fost găsite de o persoană care făcea curăţenie pe plajă, marţi dimineaţă, în jurul orei 6:30.

Nu este prima dată când turiştii cad de pe acel zid.  

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri