Jurnalul.ro Ştiri Politică Doina Pârcălabu: Unele autorități ale statului au uitat de cetățeni

Doina Pârcălabu: Unele autorități ale statului au uitat de cetățeni

Unele dintre instituțiile statului, care ar trebui să lucreze în interesul cetățeanului, par că au uitat care le este adevărata menire. Afirmația a fost făcută de Doina Pârcălabu, liderul Departamentului pentru Muncă și Protecție Socială al PPU (social-liberal), fost președinte al Casei Naționale de Pensii și candidat pentru un loc în Camera Deputaților, în contextul în care guvernanții afirmă că economia nu poate susține mărirea pensiilor cu 40%, dar în același timp există instituții ale statului unde veniturile bugetarilor sunt exorbitante, așa cum este cazul ANRE.

„Dacă ne ducem la statutul lor, teoretic ar trebui să apere interesul cetățeanului, pe de o parte, apoi pe de altă parte interesul firmelor din domeniul respectiv și să creeze un echilibru. Dar, dacă mergem și analizăm, aceste autorități mai degrabă uită cetățeanul și se situează de partea bussines-ului”, a afirmat Doina Pârcălabu la Realitatea TV.

Subiecte în articol: Doina Pârcălabu PPUSL
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri