Jurnalul.ro Sport eXtrasport Doliu în fotbalul românesc. A murit Nicolae Tilihoi

Doliu în fotbalul românesc. A murit Nicolae Tilihoi

Nicolae Tilihoi, fostul fundaș al Universității Craiova, a murit la 61 de ani, în duminic[ dimineață. Fostul jucător suferea de o boală incurabilă și făcea tratament de aproape trei ani.

"Ziua cea mai tristă. Astăzi, 25 martie 2018, fostul mare fotbalist al Universităţii Craiova, Nicolae Tilihoi, s-a stins din viaţă la 61 de ani. Nu te vom uita niciodată! Suntem profund îndureraţi la aflarea acestei veşti şi facem apel la decenţă", este anunţul postat pe site-ul CS Universitatea Craiova. 

Potrivit sursei citate, Nae Tilihoi, originar din Brăila, a fost descoperit de Corneliu Andrei Stroe la un trial în Bucureşti şi adus la Ştiinţa. "În alb-albastrul sfânt al oltenilor a evoluat în perioada 1976-1987, mai bine de un deceniu în care a făcut pereche cu Costică Ştefănescu în centrul liniei de apărare. A cucerit două trofee de campion şi patru Cupe ale României. În divizia A a evoluat în 294 de partide, marcând de 7 ori. Are 36 de apariţii în cupele europene şi 10 în tricoul naţionalei", au mai scris reprezentanţii CS Universitatea Craiova. 

Nicolae Tilihoi s-a născut la Brăila pe 9 decembrie 1956. A debutat în Liga I la 01.09.1976, în meciul Poli Timisoara - Universitatea Craiova 1-0. A jucat la Progresul Brăila (1974-1975), FC Brăila (1975-1976), Universitatea Craiova (1976-1987), evoluând în 290 de meciuri de Liga I în care a marcat 6 goluri şi în meciuri al echipa naţională având ca palmares Campion al României (1980, 1981), Cupa României (1977, 1978, 1981, 1983). 

Fostul fotbalist suferea de mai mulţi ani de o boală foarte gravă. AGERPRES 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri