Jurnalul.ro Timp liber Monden Doliu în lumea filmului. O mare actriță a fost răpusă de cancer

Doliu în lumea filmului. O mare actriță a fost răpusă de cancer

Actriţa Anna Karina, cunoscută mai ales pentru rolurile din filmele lui Jean-Luc Godard, a murit sâmbătă la Paris în urma unu cancer, la vârsta de 79 de ani, a anunţat duminică agentul său, într-un comunicat preluat de AFP.

Născută Hanne Karin Bayer, la 22 septembrie 1940, Karina a fost o actriţă, regizoare şi scenaristă daneză cu cetăţenie franceză, care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii locuind şi activând în Franţa.

Karina este cunoscută ca fiind "muza" regizorului francez Jean-Luc Godard, unul din pionierii curentului La Nouvelle Vague în Franţa, care i-a fost partener în anii 60.

Printre colaborările sale cu Godard se numără filmele "Le Petit Soldat" (1960), "O femeie e o femeie" (1961), "A-şi trăi viaţa" (1962) sau "Alphaville" (1965).

Pentru rolul său din filmul "O femeie e o femeie", Karina a fost premiată cu Ursul de aur pentru cea mai bună actriţă, la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Anna Karina a avut şi o carieră muzicală, cântând alături de Serge Gainsbourg.AGERPRES

Subiecte în articol: Anna Karina cancer a murit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri