Jurnalul.ro Ştiri Politică Dominic Fritz anunță că miniștrii săi rămân la datorie indiferent de rezultatul moțiunii

Dominic Fritz anunță că miniștrii săi rămân la datorie indiferent de rezultatul moțiunii

de Redacția Jurnalul    |   

Miniştrii USR vor continua să îşi facă datoria şi să scoată la suprafaţă problemele care au afectat România în ultimii 36 de ani, indiferent de rezultatul votului la moţiunea de cenzură, transmite preşedintele USR, Dominic Fritz.

Marţi, când moţiunea va fi supusă votului, parlamentarii pot alege între "ordinul şefului de partid" şi "responsabilitatea" faţă de România, scrie liderul USR, pe pagina sa de Facebook.

"Susţinerea voastră schimbă ecuaţia politică în aceste zile. I-am rugat pe miniştri să-mi transmită un selfie de la muncă azi-dimineaţă pentru a vă mulţumi. Mesajul nostru: indiferent ce se întâmplă la moţiune mâine, miniştrii USR îşi vor face datoria şi poimâine. Vom continua să scoatem la suprafaţă porcăriile care au afundat ţara noastră în ultimii 36 de ani şi să livrăm pentru români", precizează Dominic Fritz.

El adaugă că există "un contract de încredere" cu cetăţenii români pe care miniştrii, parlamentarii, primarii USR îl vor continua indiferent de rezultatul votului la moţiune.

"Mâine e ziua în care fiecare parlamentar poate decide: alege ordinul şefului de partid şi va vota moţiunea, deşi ca efect aproape imediat românii vor rămâne cu mai puţini bani în buzunare? Sau va alege responsabilitatea, calea unei Românii moderne şi prospere, cu un vot pentru ca Guvernul Bolojan să poată continua curăţenia începută? Oricum ar fi, România nu se mai poate întoarce în beznă", adaugă Dominic Fritz.

În acest sens, el reaminteşte că în ultimele zile, ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a anunţat desecretizarea arhivelor MAE din anii de după Revoluţie.

De asemenea, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a obţinut alocarea, în bugetul ANAR, a unor "sume-record" pentru investiţii în baraje, podeţe şi diguri, pentru o mai bună protecţie în faţa inundaţiilor.

"Irineu Darău a înaintat premierului propunerea de demitere a preşedintelui Autorităţii pentru Digitalizarea României, pentru că au existat prea multe blocaje în digitalizarea administraţiei publice. Radu Miruţă a cerut demiterea şefei Metrorex, pentru 60.000.000 de euro neîncasaţi din penalităţi", se mai arată în postare.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri