Homer ne povestește că, în peregrinările sale, Ulise trebuia să treacă printre Scila și Caribda,cele două stânci aflate pe părți opuse ale strâmtorii Messina.Dar,pentru că pe fiecare dintre ele se afla câte o ființă monstruoasă, abilul navigator a ales să evite Caribda, în schimb Scila i-a răpit șase oameni și i-a devorat. Aceasta este povestea care a ajuns până la noi și simbolizează acele cumpene de viață în care trebuie să alegem între două rele. Cam în această situație se află, acum, președintele Klaus Iohannis! Cel căruia, încă de acum două săptămâni, i-a fost remisă spre promulgare Legea prin care ziua de 4 iunie este proclamată Ziua Tratatului de la Trianon, ceea ce nici până acum nu s-a întâmplat. Președintele Klaus Iohannis fiind, de asemenea, cel căruia,parcă pe 21 mai, trebuia să îi fie conferit, în cadru festiv, la Aachen, Premiul Charlemagne pentru anul 2020. Domnia sa fiind apreciat de către cei 17 membri ai Consiliului de administrație „un promotor de excepție al valorilor europene”. Ceea ce, iarăși, nu s-a întâmplat.
De aici, dilema în fața căreia se vede pus domnul președinte. Pe de o parte, domnia sa ar trebui să promulge Legea prin care, pe 4 iunie, sărbătorim adoptarea, cu o sută de ani în urmă, a Tratatului care a marcat consfințirea juridică a actului istoric al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Lege adoptată, pe 13 mai, de către Camera Deputaților cu 235 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă și 25 de abțineri. Numai că, imediat după ce legea a fost adoptată și trimisă la Palatul Cotroceni pentru a fi promulgată, au apărut o serie de vehemente contestări, cum ar fi cea lansată de ActiveWatch care o califică a fi „un produs toxic pentru societate al cărui singur efect va fi alimentarea tensiunilor naționaliste între cetățenii României”.
Cum și de către cine ar putea să fie alimentate aceste, presupuse, tensiuni naționaliste?- asta nu ne mai spun vigilentele conștiințe ale respectivei entități, altminteri copios finanțată de către Georg Soros. Omisiune prin ea însăși elocventă care face parte din arsenalul propagandistic al diversiunii și al alarmelor false. Procedeu de neacceptat prin însuși faptul că, în textul legii, nu există o singură propoziție din care să rezulte o asemenea intenție. Adevăr susținut în termeni clari și răspicați de către senatorul Titus Corlățean, coautor alături de senatorul Șerban Nicolae, al acestui demers, care a declarat că „nu este o lege îndreptată împotriva cuiva”. Afirmație care, după cum am menționat și mai înainte, nu este contrazisă de către inclemenții activiști de la ActiveWatch decât printr-un proces de intenție pe care tot ei l-au intentat.
În aceeași logică perversă a proceselor de intenție și a acuzațiilor fără acoperire se înscrie și furibundul comentariu pe care Sabina Fati, personalitate marcantă a GDS, altă entitate a societății civile care beneficiază de susținerea lui Georg Soros: „România nu a reușit niciodată să ia distanță față de Ungaria mutilată și nu doar că nu a putut să aibă compasiune față de această țară vecină, dar a făcut totul pentru a-i zgândări rănile niciodată închise”. Așadar, „Ungaria mutilată” – în urma celor consfințite prin prevederile Tratatului de la Trianon, evident!-, căreia România „a făcut tot ce a putut ea pentru a-i zgândări rănile niciodată închise”. Unde am mai citit noi asemenea abjecte acuze? Nu cumva fac și ele parte din retorica propagandistă a pastorului Laszlo Tokes și a partidelor Jobbik și Fidesz, care și-au făcut din sloganul „anti-Trianon” crez și stindard de luptă? Și nu cumva expresia „Ungaria mutilată”, la care recurge, cu cinism și cu nerușinare, Sabina Fati este identică altei minciuni sfruntate având patent Laszlo Tokes: „România a fost născută prin decuparea Ungariei”? Firește că da!
Din păcate, minciuna sfruntată susținută de împătimita propagandistă a sorosismului, merge și mai departe pentru că, dacă ar fi să discutăm despre o țară „mutilată”, atunci aceasta este România. Țara căreia, prin Diktatul de la Viena, i-a fost răpită în mod bestial Transilvania. Așa cum, expresia „rănile niciodată închise” trimite, orice om de bună credință, la masacrele de la Treznea și Ip, ca să nu citez decât aceste două localități-martir din teritoriul românesc aflate sub ocupația regimului horthyst. Cum pot fi considerate atunci afirmațiile pe care le propagă, cu o cinică nonșalanță, furibunda sorosistă Sabina Fati decât ca niște jigniri odioase, proferate împotriva României și a românilor? După cum, încercările mai vechi sau mai recente de a trece sub tăcere aceste dramatice momente de istorie sau, mai rău, a le nega, nu pot fi caracterizate decât ca fiind „produse toxice pentru societate al căror singur efect va fi alimentarea tensiunilor naționaliste între cetățenii României”. Tensiuni pe care, în nici-un caz nu le provoacă românii!
Am menționat, din rațiuni de spațiu firește, numai câteva secvențe, edificatoare cred, pentru modul în care anumite cercuri de influență încearcă să denatureze semnificația și valoarea Legii Zilei Tratatului de la Trianon, dar cred că pentru o abordare corectă a acestui document este obligatorie evaluarea istoricilor. Evaluare pe care a realizat-o Consiliul Național al Istoricilor din România care a și cerut președintelui Klaus Iohannis să promulge această lege. Salutară, remarcabilă luare de poziție din care rețin argumentele cu care este demontată obiecția că Ziua Tratatului de la Trianon nu s-ar mai justifica, atâta vreme cât avem Ziua Națională pe 1 Decembrie. „Dacă 1 decembrie este , de trei decenii, Ziua Națională a României- se menționează în documentul dat publicității de către Consiliul Național al Istoricilor din România-, atunci ziua de 4 iunie este la fel de îndreptățită să devină o sărbătoare națională”. Conchizând: „Există o legătură indisolubilă, ambele exprimând voința națiunii române de a trăi într-un stat național unitar, bazat pe principiul autodeterminării”.
Din cele scrise până aici se poate înțelege că se depun serioase eforturi pentru a-l determina pe președintele Klaus Iohannis să nu promulge această lege sau, măcar, să o trimită parlamentului pentru a-i aduce anumite ajustări. Iar, în caz că domnia sa nu va lua în seamă aceste cerințe, nefiind exclusă etichetarea sa ca „naționalist” sau poate și ceva mai rău…
Aceasta ar fi una dintre fațetele dilemei de la care am deschis discuția. Cea de a doua fiind dată de o anumită întârziere care se înregistrează față de data de 21 mai, ziua în care, potrivit unor estimări datând din decembrie trecut, președintele Klaus Iohannis trebuia să fie prezent la Aachen pentru a i se înmâna Premiul Charlemagne. Prestigioasă distincție conferită pentru meritele sale ca „promotor de excepție al valorilor europene”. Numai că, între timp, au survenit niște evenimente care după cum se pare au ridicat grave semne de întrebare asupra oportunității medalierii domnului Klaus Iohannis. Cum ar fi declarația dată publicității de către Organizația ALDE Sibiu prin care se cere ca domnului președinte să i se retragă prestigioasa distincție „ pentru încălcarea principiului de bază al promovării valorilor de unitate ale Uniunii Europene”. Invocând-se și așa intens controversatele declarații ale președintelui Klaus Iohannis despre presupuse negocieri secrete între parlamentarii PSD și cei ai UDMR pentru „a da Transilvania ungurilor”. Declarații care nu aveau nici-o acoperire faptică și de pe urma cărora domnul Klaus Iohannis s-a ales cu o beșteleală de zile mari din partea influentei publicații germane „Der Spiegel”, într-un text cu un titlu absolut nimicitor:”Un agitator ca laureat”. Din care citez fie și un singur pasaj:” Acum, Iohannis joacă un joc politic cu unul dintre cele mai urâte clișee utilizate de naționalist-comuniștii români-mitul că Ungaria se luptă pentru a rupe Transilvania și că se folosește de minoritatea maghiară din România pe post de coloana a cincea”.
Vă este clar, în concluzie, cum se simte,acum, președintele Klaus Iohannis prins între Scila și Caribda. Dacă va promulga Legea Zilei Tratatului de la Trianon domnia sa se teme că poate fi acuzat că face jocul naționalist-comuniștilor români, pe când dacă nu o va trimite înapoi la Parlament îl încearcă și temerea că va fi acuzat că a trecut de partea „coloanei a cincea” din Ungaria. Cea de a treia cale fiind, din start, exclusă conform atotputernicului principiu „tertium non datur”! Dilemă cu adevărat răvășitoare dacă ținem seama de cât de mare nevoie are de o „largă recunoaștere europeană și internațională” are acum,mai mult ca oricând, domnul președinte.
Deie Dumnezeu ca domnul președinte Klaus Iohannis să promulge Legea Tratatului de la Trianon și, în acest fel, să mă contrazică, dar nu prea cred…