Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump atacă din nou UE: „Este foarte nedrept pentru SUA”

Donald Trump atacă din nou UE: „Este foarte nedrept pentru SUA”

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele american Donald Trump a atacat din nou UE. „Este foarte nedrept pentru SUA”, a transmis Trump referindu-se la amenzile aplicate de instituțiile din UE companiilor de tehnologie americane.

Donald Trump a prezentat pe propria rețea de socializare, Truth Social, o statistică. Potrivit acesteia, valoarea amenzilor plătite în Uniunea Europeană de companiile de tehnologie americane este mai mare decât taxele plătite de companiile europene.

„Acest lucru este foarte nedrept pentru companiile noastre de tehnologie și pentru Statele Unite ale Americii”, este concluzia lui Donald Trump.

Statistica prezentată de Trump pe rețeaua de socializare arată că Uniunea Europeană adună din amenzile acordate companiilor americane din domeniul tehnologiei mai mult decât din toate taxele plătite de companiile europene din același sector.

Cifrele publicate de Trump mai arată că „în 2024 UE a amendat companiile tehnologice americane cu 3,8 miliarde de dolari, în timp ce companiile europene din domeniul tehnologic au plătit doar 3,2 miliare de dolari sub formă de taxe”.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: donald trump amenzi UE
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri