În numai câteva zile, președintele Trump a reușit ceea ce niciun adversar strategic al Occidentului nu a izbutit în decenii: să zdruncine din temelii încrederea care a ținut unită lumea euroatlantică după Războiul Rece.
Amenințările cu tarife, lansate pe 17 ianuarie, sugestiile de anexare a Groenlandei și retorica agresivă la adresa aliaților au forțat Europa să privească în față o crudă realitate - considerată până de curând indestructibilă, relația transatlantică nu mai este o certitudine, ci a devenit o variabilă.
Pentru liderii europeni și aliații SUA, șocul nu a fost doar conținutul mesajelor venite de la Washington, ci ruptura de fond pe care acestea o semnalează. „Nu este o tranziție, ci o ruptură!”, a avertizat, de altfel, premierul Canadei, Mark Carney, la reuniunea de la Davos, de săptămâna trecută.
În locul regulilor și al alianțelor previzibile, se conturează o lume dură, volatilă, în care forța și presiunea iau locul încrederii.
„Relațiile transatlantice au suferit, fără îndoială, o lovitură majoră în ultima săptămână”, concluziona, la rândul ei, șefa diplomației europene, Kaja Kallas.
Groenlanda - momentul de cotitură
Încă din timpul primului său mandat, Donald Trump nu și-a ascuns interesul pentru Groenlanda. Ceea ce a șocat însă Europa în ultima săptămână a fost escaladarea fără precedent a amenințărilor directe la adresa unui aliat de nădejde al NATO.
„Într-un fel sau altul, vom avea Groenlanda!”, a spus Trump, lăsând să se înțeleagă că toate opțiunile sunt pe masă.
Pentru Europa, nu teritoriul în sine este miza, ci precedentul creat. „Dacă suveranitatea unui stat aliat poate fi pusă sub semnul întrebării, ce se mai alege de garanțiile de securitate?”, s-au întrebat la unison liderii statelor NATO, prezenți la Davos.
Iar reacțiile lor au fost pe măsură. Președintele francez, Emmanuel Macron, a vorbit despre „amenințări de invazie și tarife”, iar premierul Poloniei, Donald Tusk, a invocat periculosul concept de „politică de conciliere”, avertizând că Europa „nu își poate permite să fie slabă, nici în fața adversarilor, nici în fața aliaților”.
Concomitent, un diplomat de rang înalt al UE le-a declarat jurnaliștilor că „a fost creată o nouă realitate, una extrem de volatilă”, făcând referire la „retorica extrem de neortodoxă a administrației americane”.
Independență sau supunere
În fața ambițiilor lui Trump, dilema Europei a devenit dureros de simplă: rezistență sau subordonare.
La Davos, premierul Belgiei, Bart De Wever, a spus că preferă să fie un „vasal fericit” decât un „sclav nefericit” al Statelor Unite, într-o formulare cinică, dar revelatoare pentru anxietatea europeană față de imprevizibilitatea lui Trump.
Iar în spatele ușilor închise, tonul pare și mai clar decât în declarațiile publice. Diplomații UE vorbesc despre un consens emergent: Europa trebuie să devină mai independentă de capriciile Casei Albe, în special în domeniul apărării.
Asta înseamnă nu doar bani, ci și o schimbare de mentalitate - o ruptură de vechea strategie a lingușelii și a „Trumpwhispering-ului” care a dominat anul 2025.
Macron a formulat cel mai direct această schimbare de ton: tarifele americane sunt „fundamental inacceptabile”, iar Europa „preferă respectul în locul agresiunii”.
Cu toate acestea, Europa nu își permite încă luxul unui „divorț” spectaculos. Amenințările globale rămân aceleași, indiferent de crizele diplomatice.
Rusia bombardează masiv Kievul, Finlanda avertizează asupra sabotajelor rusești din Marea Baltică, iar riscurile din Orientul Mijlociu și din relația cu China persistă.
În acest context, puterea militară și economică a SUA rămâne esențială. Europa nu este încă pregătită să facă față singură unui conflict major cu Rusia, iar Trump știe acest lucru și îl exploatează.
De aceea, unii lideri europeni continuă să meargă pe sârmă: ei par suficient de fermi pentru a trasa linii roșii, dar suficient de prudenți pentru a nu transforma Washingtonul într-un adversar declarat.
Statele baltice, de obicei vocale, au adoptat un ton reținut. „Cooperarea, nu confruntarea, trebuie să fie cuvântul-cheie”, a spus președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, reamintind că SUA rămân „cel mai apropiat prieten”.
Între vechea și noua realitate
Uniunea Europeană merge mai departe cu planurile de consolidare a apărării comune și de dezvoltare a industriei militare europene, punând accentul pe achizițiile interne.
Ideea unei armate europene sau a unui consiliu de securitate al UE, de neconceput până recent, a fost pusă pe masă, semn că „uraganul” Trump a spart tabuuri vechi.
Însă această transformare va dura ani - cinci până la zece, estimează experții, perioadă în care Europa s-ar putea apropia de actuala capacitate militară americană de pe Bătrânul Continent.
Până atunci, europenii rămân prinși între două instincte: nevoia de autonomie și reflexul de a se agăța de vechiul aliat.
Din această perspectivă, poate cea mai dureroasă concluzie a acestei săptămâni nu este aceea că America s-a schimbat, ci faptul că Europa a fost forțată să accepte acest lucru.
Relația transatlantică nu s-a rupt printr-o explozie spectaculoasă, ci printr-o serie de gesturi care au erodat încrederea, pas cu pas. Și într-o lume în care regulile se rescriu, Europa nu-și mai permite luxul să trăiască din nostalgii.