Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosar penal deschis în cazul intoxicării cu medicamente pentru tuberculoză a copiilor din Călărași

Dosar penal deschis în cazul intoxicării cu medicamente pentru tuberculoză a copiilor din Călărași

de Redacția Jurnalul    |   

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași au deschis un dosar penal de cercetare in rem, pentru faptă, după ce șase copii s-au intoxicat cu medicamente pentru tuberculoză, care le-au fost administrate de mamă.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, procurorii s-au sesizat din oficiu și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă în cazul celor șase copii din Dragalina, intoxicați cu izoniazida, substanță folosită pentru tratamentul tuberculozei.

Potrivit procurorilor, cei șase copii fac parte din aceeași familie, au între 5 și 16 ani, și au ingerat cantități diferite de izoniazida Atb 109 mg, medicament ce le-a fost prescris de medicul specialist.

În ruma administrării medicamentelor, fără respectarea indicațiilor din prescripția medicală și pe fondul nerespectării obligației de supraveghere din partea părinților, persoanele vătămate au suferit o intoxicație medicamentoasă, fiindu-le pusă viața în primejdie”, spun procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.

Cei șase copii care au fost intoxicați cu izoniazida, substanță folosită pentru tratamentul tuberculozei, sunt conștienți și vor rămâne internați la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Mama copiilor ar fi încurcat tratamentul și le-ar fi dat copiilor izoniazida pentru toată luna, din greșeală.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: dosar medicamente intoxicatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri