Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Două noi sonde încep forările în Marea Neagră

Două noi sonde încep forările în Marea Neagră

Black Sea Oil & Gas SRL (BSOG) împreună cu partenerii săi de concesiune anunţă atribuirea unui contract de foraj pentru săparea a două sonde de explorare offshore, situate în perimetrul XV Midia din sectorul românesc al Mării Negre, furnizorului local de servicii de foraj marin GSP Offshore SRL (GSP), potrivit unui comunicat al BSOG, remis, marţi, AGERPRES

BSOG a contractat platforma de foraj de tip cantilever 'GSP Uranus' pentru forajul a două sonde de explorare în ape cu adâncimea până la 100 de metri, programat să înceapă în trimestrul al patrulea din acest an. 

Serviciile auxiliare precum cele de transport aerian, logistică şi nave de servicii offshore care vor susţine operaţiunile de foraj au fost contractate tot de la GSP. 

"Titularii perimetrului XV Midia, Zona de Apă de Mică Adâncime, vizează prospecte care nu doar consolidează portofoliul de resurse al titularilor, dar, mai important, ar putea alimenta Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia, care actualmente constă în descoperirile Ana şi Doina, aflat în faza de obţinere a aprobării pentru dezvoltare", a declarat Mark Beacom, CEO BSOG, citat în comunicat. 

Black Sea Oil & Gas SRL este în curs de obţinere a tuturor aprobărilor necesare pentru realizarea Proiectului de Dezvoltare Gaze Midia. Aceste aprobări includ autorizaţiile din partea ANRE şi ANRM, acordul de mediu şi autorizaţia de construire, autorizaţiile din partea autorităţilor locale şi naţionale, aprobarea Transgaz precum şi aprobarea acţionarilor şi partenerilor. 

"Cu toate că există multe aspecte în materie de legislaţie care trebuie soluţionate, consorţiul vizează obţinerea acestor aprobări în anul 2017. Odată obţinute aceste aprobări, vor fi necesari doi ani pentru construirea platformei offshore, săparea sondelor de dezvoltare, montarea conductelor offshore şi onshore şi construirea staţiei de tratare a gazelor", se mai arată în comunicat. 

La mijlocul lunii februarie, Mark Beacom a declarat, pentru AGERPRES, că Black Sea Oil and Gas (BSOG) a descoperit în Marea Neagră românească între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar producţia ar putea începe în anul 2019. 

Acesta estimează că proiectul va produce aproximativ 10% din consumul României timp de cinci ani. 

"Investiţiile totale ale consorţiului la această concesiune se ridică în prezent la aproximativ 200 de milioane de dolari SUA. Este dificil să estimăm suma totală care urmează să fie investită până la punerea în producţie, deoarece aceasta ar putea include şi investiţiile ulterioare ca urmare a unor descoperiri viitoare. Totalul ar putea ajunge, eventual, la 500 de milioane de dolari SUA", a arătat Beacom. 

El a mai spus că rezervele totale de gaze depind de rezultatele forajelor viitoare, care s-ar putea putea adăuga la resursele deja identificate la zăcămintele Ana şi Doina, iar în total ar putea varia între 10 miliarde şi 20 miliarde metri cubi. 

"În prezent, Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre se află în faza de pregătire în vederea aprobării. Dacă BSOG obţine aprobarea la sfârşitul anului 2017, atunci, după finalizarea lucrărilor de construcţii estimate să dureze doi ani, punerea în producţie a zăcămintelor se va realiza în anul 2019", a completat Beacom. 

El a subliniat însă că realizarea proiectului depinde de acţiunile Guvernului şi ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). 

"Cu toate acestea, în vederea obţinerii aprobărilor necesare, există o serie de chestiuni în materie de legislaţie, care trebuie soluţionate de Guvern şi de ANRE. Există posibilitatea ca orice amânare în adoptarea acestor dispoziţii legislative să determine întârzierea sau chiar anularea proiectului", a mai spus oficialul BSOG. 

Black Sea Oil & Gas, deţinută integral de Carlyle International Energy Partners, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale. În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, la care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri