Atacul asupra celor două orașe a fost anunțat de Valentyn Reznichenko, șeful administrației militare regionale din Dnipropetrovsk.
„Rușii au terorizat din nou regiunea Nikopol pe parcursul nopții și dimineața devreme", a scris Reznichenko, miercuri, pe Telegram.
Deocamdată nu au fost raportate victime, iar amploarea pagubelor este în curs de investigare, a adăugat oficialul.
Anterior, Reznichenko a anunțat că apărarea ucraineană a distrus șase drone Shahed-136 în timpul nopții.
Și reprezentanții Forțelor aeriene ucrainene au comunicat miercuri faptul că au oprit 12 din 13 atacuri ale rușilor.
(sursa: Mediafax)