Jurnalul.ro Special Dr. Mihai Craiu: România ar putea înregistra 100 de decese COVID-19 în rândul copiilor

Dr. Mihai Craiu: România ar putea înregistra 100 de decese COVID-19 în rândul copiilor

de Monica Cosac    |   

România începe vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5-11 ani în ianuarie 2022, însă reacțiile adverse la vaccin, în special miocardita, îi sperie cel mai tare pe părinții puși în situația de a lua o decizie în acest sens.

Medicii avertizează însă că boala COVID-19 este mult mai riscantă decât vaccinarea, inclusiv la cei mici. În țara noastră s-ar putea înregistra 100 de decese cauzate de COVID-19 în rândul copiilor, estimează pediatrul Mihai Craiu. Care este riscul de miocardită și pericardită după vaccinare și care sunt recomandările în cazul copiilor cu afecțiuni neurologice, au explicat specialiștii, ieri, în cadrul unei dezbateri privind beneficiile vaccinării copiilor împotriva Covid-19.

Până în prezent, aproximativ 1,5% din totalul cazurilor de Covid-19 înregistrate în România au fost raportate la copii din grupa de vârstă 5-11 ani, iar 3% din cazuri la grupa de vârstă 11-14 ani, a anunțat dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, în cadrul unei dezbateri. Potrivit medicului, numărul infectărilor pediatrice a crescut odată apariția tulpinilor mai transmisibile ale SARS-CoV-2. „În valul 4 am observat, paralel cu creșterea numărului de cazuri la toate grupele de vârstă, și o creștere ceva mai mare a cazurilor la tineri și copii, ca urmare a faptului că varianta Delta se răspândește mai ușor. Impactul este semnificativ mai mic decât la populația adultă, dar nu este zero”, a afirmat Gheorghiță, potrivit căruia indicația de vaccinare se adresează, cu prioritate, copiilor vulnerabili, care suferă de o boală cronică. 

Prezența unei afecțiuni cronice la această vârstă crește de 12 ori riscul de spitalizare din cauza Covid și de circa 19 ori riscul de internare în Terapie Intensivă, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Însă, și copiii aparent sănătoși pot face forme grave, a adăugat medicul: „Există acel risc de sindrom inflamator multisistemic, care apare la câteva săptămâni de la trecerea prin boală, chiar dacă nu au fost simptome, afecțiunea a rămas nediagnosticată. Din cauza sindromului se diagnostichează trecerea prin boală”.

Omicron schimbă regulile jocului

O parte importantă a dilemei părinților, dacă să își vaccineze copiii sau nu, este generată de emoții, spune cunoscutul pediatru Mihai Craiu. Acesta îi sfătuiește pe părinți ca, înainte de a lua o decizie, să întrebe medicii și „să se uite la fapte, la cifre și la riscuri; nu la voci stridente, nu la cel care țipă mai tare, nu la cel care vine cu acuze, ci la cel care vă oferă cifre, dovezi științifice și alternative, soluții”. 

Chiar dacă impactul Covid-19 este semnificativ mai mic la copii decât la adulți, „la nici 24 de ore de când o familie de români și-a pierdut copilul ca urmare a complicațiilor maladiei Covid, cred că este indecent să minimalizăm riscul bolii la copil”, a subliniat pediatrul, care a dat ca exemplu situația din Statele Unite. 

„În SUA, unde au fost confirmate peste 7,2 milioane de cazuri de infecție SARS-CoV-2 la vârstă pediatrică, sunt peste 5.500 de cazuri de sindrom inflamator multisistemic (…), sunt 665 de copii care au murit. Ce înseamnă chestia asta? (...) Înseamnă aproape 30 de copii la un milion de persoane. Ăsta este riscul de deces. Imaginați-vă că în România, la populația pediatrică, dacă ar face maladie acești copii, am putea să vorbim nu de un deces pediatric, ca cel recent, ci de 100 de decese pediatrice. Deci, dragi părinți, luați o decizie liniștită, pentru că nu va fi niciun copil din România vaccinat fără acordul părinților lui (…). În acest moment, trebuie să luăm o decizie înțeleaptă și să analizăm pericolul, pentru că varianta Omicron pare a schimba regulile jocului”, a declarat dr. Mihai Craiu.

 

„Dacă ne uităm în restul lumii, această variantă (n.r. -Omicron) afectează preponderent tinerii. Jumătate din cazurile confirmate de Omicron sunt la persoane cu vârsta de până la 29 de ani. De aceea, cred că și copiii, în viitorul apropiat, dacă vor continua să meargă la școală, în colectivitate, la joacă, în spații comune, vor fi supuși unui risc semnificativ de infecție”,

Prof. dr. Mihai Craiu, pediatru

 

Care sunt riscurile pentru cei cu boli cardiace

Dr. Alin Nicolescu, șeful Secției Cardiologie Pediatrică din cadrul Spitalului „Marie Curie” din București, a declarat că nu există niciun risc la vaccinarea anti-Covid în cazul copiilor cu afecțiuni cardiace preexistente (malformații cardiace). Nu același lucru se poate spune în cazul în care acești copii se infectează cu SARS-CoV-2.

„Statisticile spun că, practic, nu există niciun risc referitor la vaccinare. Deci au fost vaccinate toate categoriile de malformații cardiace - de la cele simple, la cele complexe – și nu au fost depistate reacții adverse semnificative. S-a constatat că boala Covid la cei cu malformații cardiace prezintă un risc semnificativ, mai ales în prezența cianozei și a hipertensiunii pulmonare. Au fost înregistrate și decese, mai ales la cei cu circulație univentriculară cu disfuncție sistolică severă. De aceea, întotdeauna trebuie să cântărești cel mai mic risc. Care este riscul cel mai mic? Să fac COVID-19 sau să mă vaccinez?”, a explicat dr. Alin Nicolescu.

Potrivit cardiologului, nici în cazul adulților cu boală congenitală „sindroamele asociate cu malformații cardiace nu au prezentat reacții semnificative adverse la vaccinare”.

Riscul de miocardită, mai mic decât la vaccinarea antivaricelă

În cazul copiilor sănătoși, potrivit studiilor, riscul de miocardită post-vaccinare anti-Covid este redus, iar formele sunt ușoare și rapid reversibile. 

„Am citit mai multe studii făcute în America de Nord și în Australia, iar riscul de miocardită e undeva de 6 cazuri la un milion. O altă statistică făcută pe vaccinarea antivaricelă arată un risc de 16 la un milion de a face o miocardită. Din fericire, s-a constatat că formele acestea de miocardită sunt forme ușoare, nu sunt cu disfuncții sistolice severe, nu necesită un tratament extrem de agresiv și sunt foarte rapid reversibile. De asemenea, pericardita care este incriminată iarăși și în boala Covid și în vaccinare, riscul este mult mai mic, procentul este mult mai mic. Nu au fost forme severe, nu au necesitat o terapie de lungă durată, au fost forme reversibile care n-au necesitat nici măcar spitalizare, ci doar controale periodice”, a precizat dr. Nicolescu. 

Pe de altă parte, cardiologul a atras atenția asupra faptului că „nu trebuie ignorat acest sindrom inflamat multisistemic care dă afecțiuni coronariene și care poate să ducă la forme severe. Deci, întotdeauna trebuie să alegem riscul cel mai mic. În concluzie, Covidul este mult mai riscant decât vaccinarea”.

 

Mai multe țări din Uniunea Europeană - precum Germania, Spania, Grecia, Ungaria Croația, Franța, Portugalia, Italia, Polonia și Belgia - au început în această lună vaccinarea anti-Covid a copiilor de 5-11 ani. România demarează vaccinarea copiilor din această categorie de vârstă după 15 ianuarie.

Afecțiunile neurologice predispun la forme grave de boală

Și copiii cu afectare neurologică au un risc ridicat de a face o formă gravă de boală și deces dacă se infectează, astfel că medicii neurologi le recomandă să se vaccineze anti-Covid. 

„Pacienții noștri care au boli musculare, care au miastenie, care au boală Duchenne (n.r. – cel mai frecvent tip de distrofie musculară), care limitează capacitatea ventilatorie, de mulți ani sunt sfătuiți să se vaccineze cu toate vaccinurile (și cu vaccinurile suplimentare) și cu atât mai mult cu vaccinul anti-Covid”, a spus și prof. dr. Dana Craiu, neurolog pediatru. Potrivit medicului, vaccinul anti-Covid nu agravează nici epilepsia. 

„Vaccinarea poate să declanșeze apariția crizelor la pacienții care poartă mutația pentru boală Dravet cu aproximativ 7 săptămâni mai devreme decât ar debuta în mod real – dar boala oricum ar debuta, și dacă pacientul n-ar fi vaccinat – și evoluția ulterioară la cei care s-au vaccinat este la fel ca la cei nevaccinați”, a explicat dr. Dana Craiu, concluzionând că „indicația pentru pacienții neurologici este să se vaccineze”, pentru că sunt mult mai protejați de vaccin decât dacă ar face boala.

Subiecte în articol: omicron covid-19 mihai craiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri