Jurnalul.ro Ştiri Observator Dr. Simin Florescu: „Terapia Intensivă este din nou plină și tot vin pacienți”

Dr. Simin Florescu: „Terapia Intensivă este din nou plină și tot vin pacienți”

de Monica Cosac    |   

În timp ce guvernanții și șeful statului încă mai vorbesc despre prevenție și pun sub semnul întrebării apariția unui nou val de îmbolnăviri de COVID-19, medicii avertizează că spitalele încep să se umple din nou. Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Victor Babeș” din Capitală este din nou plină cu pacienți, după o lună în care a stat complet goală, spune managerul unității medicale, conf. Dr. Simin Aysel Florescu, iar printre cei cu forme severe sunt și tineri fără comorbidități. Potrivit medicului, forma critică de boală este dată de faptul că pacienții nu sunt vaccinați.

 

„Iar se umple spitalul. Cu cine? Cu pacienți, mai ales tineri, fără comorbidități, dar și mai vârstnici, cu forme severe și critice de COVID; ce au aceștia în comun? Virusul mutant Delta, forma critică de boală și faptul că nu sunt vaccinați. Păi de ce nu sunt vaccinați? Vaccin e peste tot, de toate felurile, e gratis și la pachet cu prezenta unei echipe medicale”, a spus conf. dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București.

Contactată de Jurnalul, medicul ne-a confirmat că, în ultimele zile, a crescut numărul de internări, iar „Terapia Intensivă este din nou plină și tot vin pacienți nevaccinați”.

„Noi am fost, o lună de zile, cu Terapia Intensivă goală, n-a mai fost niciun pacient, iar în spital erau maximum 10 bolnavi cu COVID. Drept care, am și trecut în regim mixt – COVID și non-COVID. Conform legislației, am luat autorizație mixtă și am făcut jumătate de spital non-COVID și jumătate a rămas COVID. Dar din nou, acum, în câteva zile, ATI s-a umplut iar. Noi avem o Terapie Intensivă mică, cu 9 paturi, dar gândiți-vă că aceasta a fost liberă timp de o lună, nici nu a fost nevoie de ea”, a spus, pentru Jurnalul, dr. Simin Aysel Florescu, precizând că și pacienții care erau internați în spital cu forme mai grave de boală au fost consultați de medicii de la ATI, dar nu au avut nevoie transfer pe secția de Terapie Intensivă.  

Se așteaptă o creștere rapidă a cazurilor

„Acum, în câteva zile, s-a umplut totul la loc, iar asta denotă că vin cazuri din ce în ce mai multe. De exemplu, de ieri până azi s-au internat 10 bolnavi, iar până acum nu știu dacă veneau unul-doi. E o creștere evidentă și, pe de altă parte, tot ce s-a testat în spital și s-a trimis la secvențiere în ultimele săptămâni, toți au fost cu Delta. Probabil că și la cei nou internați va ieși același lucru, încă nu avem rezultatele. Dar este evident că, fiind tulpina Delta, care este extrem de contagioasă, nu putem să ne așteptăm decât la o creștere a numărului de cazuri foarte rapidă”.

Potrivit medicului au fost și câteva cazuri de copii infectați care s-au prezentat la spital, dar mai puține. În schimb, în acest moment, pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Victor Babeș sunt internate și câteva persoane mai în vârstă, dar sunt și „tineri cu vârste de 30 - 40 de ani, deci o vârstă la care nu ne așteptam, fără să aibă comorbidități, să facă o formă așa de gravă, dar uite că fac”.

Doar forme ușoare sau medii la cei vaccinați

Sunt și cazuri de pacienți vaccinați care s-au prezentat la spital cu semne de boală și au avut rezultat pozitiv la test, dar aceștia nu au făcut forme grave. „Au făcut forme ușoare sau, cel mult, medii de boală, care nu au necesitat oxigen. Deci au avut un prognostic foarte bun. Inclusiv pacienți vârstnici – care, vaccinați fiind, totuși, s-au infectat – au venit cu forme medii de boală. Altădată, acești pacienți, dacă nu ar fi fost vaccinați, ar fi murit, ar fi făcut forme severe, pentru că au tot felul de alte boli (hipertensiune, obezitate, diabet etc.) care agravează evoluția COVID în lipsa vaccinării”, a explicat managerul Spitalului Victor Babeș. Până acum, în acest spital nu au fost cazuri de reinfectări ale unor persoane care au trecut prin boală.

 

„Vaccinul protejează de deces și de formele severe de boală. Este lucrul cel mai important!”

Dr. Simin Aysel Florescu

 

Delta, mult mai periculoasă decât Alpha

Un semnal de alarmă similar a fost tras și de fostul director al Spitalului Victor Babeș, medicul Emilian Imbri. Potrivit acestuia, informațiile care vin din zona medicală atrag atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă această tulpină. „Există deja, pe site-urile de specialitate, informații cum că tulpina Delta este, pe lângă foarte contagioasă, mult mai periculoasă decât ce am avut, Alpha. Toți cei care sunt, în prezent, în ATI, nu sunt vaccinați”, a declarat medicul Emilian Imbri, citat de Antena 3.

Specialiștii îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze, pentru a se proteja atât pe ei, cât și pe cei din jurul lor. „Vaccinați-vă, dați-vă și dați-le celor din jur șansa la viață și sănătate. Dacă tot nu vreți, să nu ziceți că nu ați știut la ce vă expuneți. Noi v-am spus...”, spune dr. Simin Florescu, care are și un mesaj pentru cei care refuză să se vaccineze din cauza efectelor adverse: „Ce e mai advers decât moartea prin sufocare de COVID?”.

 

271 de infectări noi cu SARS-CoV-2 au fost anunțate ieri, număr record pentru ultimele două luni. În unitățile sanitare, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 456. Dintre acestea, 67 sunt internate la ATI.  

 

Experţii, cu ochii pe varianta Lambda

Tulpina Delta e pe val în mai multe zone ale lumii, însă Organizația Mondială a Sănătății și experții în virusologie monitorizează cu atenție o altă variantă a virusului SARS-CoV-2. Oamenii de știință suspectează că varianta Lambda este cea mai periculoasă, deoarece are „un set neobișnuit de mutații”, comparativ cu alte variante. Un studiu preliminar, publicat recent pe www.biorxiv.org, arată că „proteina spike a variantei Lambda este mai infecțioasă și este atribuită mutațiilor T76I și L452Q”. Totodată, o altă mutație o face mai rezistentă în fața anticorpilor produși de organism în urma vaccinării. Însă specialiștii spun că este nevoie de studii aprofundate pentru concluziile finale.

 

Mai multe despre studiul amintit mai sus puteți citi aici: SARS-CoV-2 Lambda variant exhibits higher infectivity and immune resistance | bioRxiv

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri