Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Orice punere sub semnul întrebării a statalităţii României trebuie taxată rapid de oficialii români

Dragnea: Orice punere sub semnul întrebării a statalităţii României trebuie taxată rapid de oficialii români

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că orice punere sub semnul întrebării a statalităţii României trebuie să fie taxată foarte repede, el criticând lipsa de reacţie fermă a oficialilor români faţă de declaraţii recente ale unor oficiali ungari.

"Am văzut reacţia oficialilor ungari, din păcate nu am văzut reacţia oficialilor români şi mă refer la autorităţile statului. Eu nu spun să luăm bâtele şi să plecăm de la Arcul de Triumf în Ungaria. De asemenea, vreau să facem o distincţie foarte clară între cetăţenii români de etnie maghiară şi statul ungar. Dar lipsa unei reacţii ferme, civilizată, dar fermă, nu este bună, nu este corectă. Orice demers, afirmaţie şi orice punere sub semnul întrebării a statalităţii României trebuie să fie taxată foarte repede. Sunt dezamăgit", a afirmat Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă, întrebat cum vede reacţia statului român după afirmaţiile din ultimele zile ale oficialilor din Ungaria la adresa României.

El a adăugat că nu se întreabă "câţi asistaţi social sunt în nu-ştiu-ce judeţ", dar în schimb are o nelămurire vizavi de lipsa de reacţie a premierului Dacian Cioloş faţă de declaraţiile venite din partea oficialilor ungari.

"Mă întreb oare de ce premierul României nu a avut nicio reacţie? Are vreo înţelegere cu UDMR pentru majoritatea parlamentară viitoare? Pentru că aritmetic vorbind, numai aşa le poate ieşi o majoritate - greu de crezut. PNL-USR-UDMR-PMP. Ăsta să fie motivul pentru care nu a avut reacţie? Sper să nu fie ăsta", a mai afirmat Dragnea.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: dragnea liviu dragnea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri