Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Premierul nu a explicat de ce funcţionarii ANAF s-au purtat în asemenea hal; oameni de afaceri se lovesc de aceeaşi brutalitate

Dragnea: Premierul nu a explicat de ce funcţionarii ANAF s-au purtat în asemenea hal; oameni de afaceri se lovesc de aceeaşi brutalitate

Preşedintele PSD, deputatul Liviu Dragnea, s-a arătat sceptic şi nelămurit faţă de discursul premierului Dacian Cioloş susţinut în plenul Senatului, pe tema situaţiei celor cinci televiziuni, apreciind că situaţia nu se va schimba.

Dragnea a adăugat că şi-ar fi dorit ca şi Camera Deputaţilor să fi avut o astfel de dezbatere "pe un subiect atât de important".

"Am vrut să văd şi ce spune premierul Dacian Cioloş, că nu m-a lămurit. Cred că nu a înţeles subiectul principal. Nimeni nu a pus în discuţie decizia instanţei. Nimeni nu a pus în discuţie recuperarea prejudiciului. Dar nu a putut să explice de ce funcţionarii ANAF s-au purtat în asemenea hal. Le mai lipseau bâtele. Au legitimat, fotografiat, în special pe cei care erau la emisiuni şi am fost curios să văd dacă realizează grozăvia modului în care acţionează funcţionarii ANAF în ţară în general, pentru că acum sunt în speţă cinci televiziuni, dar sunt mii de oameni de afaceri care se lovesc de aceeaşi brutalitate. A spus premierul că va încerca să impună ANAF-ului să-şi revizuiască atitudinea faţa aceste situaţii. Credeţi că vor exista astfel de demersuri? Se va schimba ceva în privinţa aceasta?", a declarat Dragnea după ce a stat mai bine de oră în loja jurnaliştilor acreditaţi la Senat, precizând că, deşi este deputat, a dorit să participe la discursul premierului Cioloş.

El a spus că speră la o rezolvare a situaţiei.

"Mie îmi moare speranţa foarte târziu, foarte greu. În continuare sper, dar nu are niciun fel de restricţie ANAF-ul, este practic în subordinea directă a primului ministru. Totuşi, şi repet, nu e din păcate numai situaţia acestor televiziuni. Sunt foarte mulţi oameni de afaceri mici care se plâng de brutalitatea procedurilor şi modurilor în care se comportă oamenii aceia. Totuşi, cea mai mare parte a venitului de la stat sunt de la companii. Nu trebuie protejate, nu trebuie mângâiate, dar totuşi trebuie respectate. Sunt oameni", a mai spus preşedintele PSD.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri