Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dragnea s-a înecat cu Bombonica. Urmărit în dosarul fostei soţii

Dragnea s-a înecat cu Bombonica. Urmărit în dosarul fostei soţii

de Maria Alifantis    |   

Președintele PSD Liviu Dragnea a fost audiat, ieri, la DNA în dosarul fostei sale soții, Bombonica Prodana. Procurorii anticorupție au dispus începerea urmăririi penale a liderului social-democrat, acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual în formă continuată. Dragnea este convins că noile acuzaţii nu afecta imaginea PSD-ului în campania electorală.  

Potrivit procurorilor DNA, pe vremea când era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, în perioada 2006-2012, Liviu Dragnea ar fi convins-o pe Alesu Floarea,  directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, să își încalce atribuțiile de serviciu prin menținerea în funcție și prin plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiași instituții, care, de fapt, lucrau la sediul organizației județene PSD Teleorman al cărui președinte era la acea vreme însuşi Dragnea. „Sunt suspectat că două angajate de la Protecţia Copilului nu ar fi venit la serviciu şi că eu aş fi îngăduit acest lucru în 2006 şi am calitatea de suspect. Nu vreau să comentez mai mult”, a declarat Liviu Dragnea la ieșirea din sediul DNA, după ce procurorii l-au anunţat că are calitatea de suspect în dosarul fostei sale soţii, Bombonica Prodana, fostă Dragnea. Aceasta este cercetată pentru abuz în serviciu pentru că nu le-a sancţionat pe cele două angajate care lucrau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, deşi ştia că acestea nu s-au prezentat la locul de muncă. Liderul PSD s-a apărat susţinând că nu el le-a angajat pe cele două persoane la Protecţia Copilului Teleorman. “Normal că le cunosc, dar nu am intervenit. Când soția mea discută, e bine să discute cu procurorul, n-are atâta experiență să vorbească cu presa”, a declarat Dragnea. Întrebat cum comentează faptul că funcţionari publici încasează salariu deşi nu se prezintă la serviciu, Dragnea a spus doar că "nu este în regulă", însă a precizat că noile acuzaţii aduse de procurori nu vor afecta campania electorală a PSD din acest an.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri