Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Toţi colegii din BPN al PSD şi Tăriceanu le-au cerut celor doi miniştri să nu demisioneze

Dragnea: Toţi colegii din BPN al PSD şi Tăriceanu le-au cerut celor doi miniştri să nu demisioneze

Conducerea PSD a decis, luni, susţinerea vicepremierului Sevil Shhaideh şi a ministrului delegat al Fondurilor Europene, Rovana Plumb. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat o serie de motive pentru care Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au primit susţinerea partidului, unul dintre acestea fiind legat de poziţiile cheie pentru România ocupate în Guvern. 

"Ele au prezentat, pe scurt, o informare succintă despre cele două acte normative. Fără niciun fel de excepţie, toţi colegii din BPN şi dl Călin Popescu-Tăriceanu le-au cerut ferm să nu demisioneze, enunţând mai multe motive, care i-a determinat pe fiecare să le ceară lucrul ăsta. S-a discutat mult despre poziţiile în care se află cele două colege, şi anume Dezvoltare Regională, Fonduri Europene - două poziţii cheie în Guvern, obiective asumate foarte serioase şi strategice pentru statul român atât în ceea ce priveşte modelul de absorbţie pentru fondurile europene din acest an, cât şi programele de dezvoltare care sunt în derulare. Şi am cerut că nu uite că este obligaţia asumată de fiecare membru al Guvernului ca programul de guvernare să fie pus în practică", a declarat Dragnea la finalul BPN al PSD. 

Potrivit acestuia, alte motive s-au referit la subiectul în sine, şi anume natura celor două acte normative - hotărâri de guvern - care sunt verificate de DNA. 

"Este vorba de un transfer al unui imobil-teren din domeniul public al statului la un domeniu public al unei autorităţi locale, aşa cum sunt sute de exemple în România şi vor mai fi. S-au transferat poligoane, terenuri, imobile de la MApN, terenuri, imobile de la alte ministere care zăceau şi care au fost preluate de autorităţile locale şi în cea mai mare parte dintre cazuri acolo au apărut dezvoltări care în continuare aduc beneficii pentru comunităţile locale respective. Un astfel de precedent este extrem de periculos din mai multe motive. Şi acum sunt solicitări susţinute public şi de către parlamentari de la toate partidele, susţinute public şi de către autorităţile locale respective şi de alte instituţii din comunităţile respective, sunt solicitări pentru a fi transferate imobile către autorităţile locale pentru a le putea introduce într-un plan, într-un program de dezvoltare. Deci, mulţi colegi au spus că nu poate fi acceptată şi este periculoasă această abordare - că se pune problema unui prejudiciu adus statului când un astfel de transfer pleacă din public în public. Asta ar însemna că toate transferurile care au avut loc până acum reprezintă un prejudiciu adus statului român", a detaliat Liviu Dragnea. 

El a adăugat că membrii BPN au mai adus şi alte argumente, extinzând abordarea. 

"În fiecare an, din veniturile bugetului de stat, sunt sume defalcate care se transferă către autorităţile locale pentru a finanţa Programul de Dezvoltare. Asta ar însemna că şi ăsta poate fi considerat un prejudiciu. Sunt hotărâri de guvern prin care se alocă bani unor programe de dezvoltare locală, prin care se alocă bani pentru a acoperi sau a repara efectele unor calamităţi naturale. Deci, când se pleacă de la public la public, credem că este foarte periculos să se discute de prejudiciu, din punctul nostru de vedere este imposibil să se discute despre asta. Al doilea efect - ce funcţionar mai are curaj să se uite pe o astfel de propunere în condiţiile în care şi acum, de exemplu, este o situaţie inversă când Guvernul cere la judeţul Iaşi un teren pentru a realiza acolo spitalul regional?", a spus liderul PSD. 

Preşedintele social-democraţilor a menţionat că Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au susţinut în BPN că nu s-a pus problema niciunei presiuni, pentru că astfel de acte normative nu se fac la presiuni, iar, din punct de vedere al oportunităţii, acest atribut nu poate fi luat de la Guvern. 

Referindu-se în context la declaraţiile de luni ale procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, Dragnea a arătat că, "dacă pentru orice aşa-zisă anchetă în presă încep astfel de acţiuni care pot destabiliza un guvern, nu este în regulă". AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri