Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea vrea un “soldat credincios” în fruntea MApN

Dragnea vrea un “soldat credincios” în fruntea MApN

de Marius Gîrlașiu    |   

Numele noului ministru al Apărării va fi aflat astăzi, după o şedinţă lărgită a conducerii PSD în urma căreia Liviu Dragnea îi va propune premierului un înlocuitor pentru Adrian Ţuţuianu la şefia MApN. Surse din Kiseleff susţin că premierul Mihai Tudose ar vrea să-şi impună favo­ritul peste capul lui Liviu Dragnea, fapt care ar fi generat tensiuni între şeful Executivului şi liderul PSD.

Social-democraţii se reunesc astăzi într-o şedinţă lărgită a Biroului Perma­nent Naţional, în cadrul căreia vor alege noul ministru al Apărării Naţionale – post rămas vacant după demisia lui Adrian Ţuţuianu, survenită săptămâna trecută. Propunerea PSD va fi comunicată şi preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, după ce partenerii de coaliţie s-au plâns că sunt săriţi de Dragnea&Co. la luarea marilor decizii. Liviu Dragnea a precizat, duminică, la Ţebea, că el va fi cel care va propune personal premierului, „din partea partidului”, un nume care va fi înaintat, ulterior, preşedintelui Klaus Iohannis. „Deci marţi se va rezvolva problema. Nu văd ce criză e. La Armată e un ministru interimar (n.r. – Marcel Ciolacu), are toate competenţele. Nu poate să fie nicio criză”, a spus şeful PSD. Surse din partid susţin că între Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose au apărut zilele acestea tensiuni pe tema numirii noului ministru al Apărării, şeful Executivului având şi el un favorit în persoana deputatului Gabriel Vlase. Acesta a fost, de altfel, şi motivul pentru care Dragnea a spus public că el îi va face o propunere premierului şi nu invers.

Un fost şofer este printre variante

Jurnalul Naţional a aflat că princi­palul favorit pentru şefia Armatei este, în acest moment, deputatul de Gorj, Mihai Weber, şeful Comisiei speciale a Parla­mentului pentru controlul Serviciului de Informaţii Externe. Informaţia a fost confirmată şi de fostul premier Victor Ponta, ieri, la Târgu Jiu. „Uite acum e o ocazie, poate o să aibă Gorjul din nou un ministru, pe domnul Weber, să fie minis­trul Apărării, îl propun, îl susţin, e din Gorj, îi e credincios domnului Dragnea, deci are toate calităţile necesare ca să fie ministru”, a spus Ponta. În cărţi pentru şefia MApN ar fi şi liderul PSD Caraş-Se­verin, Ion Mocioalcă, acesta având avantajul că îi controlează pe cei şapte parlamentari de Caraş fără de care PSD ar putea pierde majo­ritatea în Parlament. O altă opţiune pentru Apărare este deputatul de Arad Dorel Căprar, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din camera inferioară. Până să intre în politică, Căprar a lucrat ca şofer, gesti­onar şi tehnician la RENEL Arad în anii 90, fiind sportiv de performanţă, multiplu campion judeţean şi vicecampion naţional la judo, medaliat în cadrul mai multor competiţii naţionale şi internaţionale de profil. Dacă preşedintele Klaus Iohannis va fi de acord cu propunerea PSD, noul ministru al Apărării va participa, joi, la Cotroceni, la o şedinţă CSAT în care se va discuta despre participarea Armatei la o misiune NATO cu capabilităţi navale şi despre strategia naţi­onală de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă.

 

Ministerul Apărării Naţionale va ajunge la cel de-al treilea ministru în decurs de nouă luni. Primul titular al portofoliului a fost deputatul Gabriel-Beniamin Leş, acesta fiind înlocuit cu senatorul Adrian Ţuţuianu, odată cu învestirea Cabinetului condus de Mihai Tudose.

 

Vizita în SUA a rămas în pom

Fostul ministru al Apărării, senatorul Adrian Ţuţuianu, urma să efectueze luna aceasta o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, unde avea programată o întâl­nire cu Secretarul american al Apărării, James Mattis. Întâlnirea fusese anunţată de ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, care a vizitat luna trecută judeţul Dâmboviţa. „Este un moment foarte important, pentru care am aşteptat patru ani”, anunţase diplomatul american, pe 30 august, la Târgovişte. „Cred că va putea merge şi noul ministru, cred că va fi primit”, a comentat Liviu Dragnea după „decapitarea” lui Ţuţuianu.

Subiecte în articol: liviu dragnea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri