Deși fenomenul este mai răspândit decât s-ar crede, specialiștii spun că rămâne insuficient recunoscut și diagnosticat, în pofida riscurilor pe care le poate avea atât pentru mamă, cât și pentru copil.
"Mă uitam în oglindă și nu mă vedeam”
Elizabeth Claydon a trecut prin această experiență. După ce s-a confruntat cu anorexia nervoasă în adolescență și la începutul vieții adulte, aceasta era în recuperare atunci când a rămas însărcinată. Pe măsură ce corpul ei începea să se schimbe, simptomele au reapărut.
„În unele zile eram împăcată cu schimbările, iar în alte zile era foarte dificil. Mă uitam în oglindă și nu mă vedeam”, povestește Claydon.
Ea descrie perioada sarcinii ca pe o confruntare permanentă între dorința de a avea grijă de copil și gândurile generate de tulburarea de alimentație.
„Simțeam că exista o bătălie între sarcină și tulburarea mea de alimentație. Era ca și cum m-aș fi trezit într-un corp care nu este al meu”, spune aceasta. În prezent, ea este profesor asistent la Școala de Sănătate Publică a Universității West Virginia și studiază prevenirea obezității și tulburările de alimentație.
70% dintre femeilel însărcinate sau după naștere sunt nemulțumite de corpul lor
Potrivit cercetărilor, aproximativ una din 20 de femei dezvoltă sau se confrun[ cu revenirea tulburării de alimentație în timpul sarcinii. Unele au avut astfel de probleme înainte de concepție, iar altele manifestă simptome pentru prima dată în această perioadă.
Specialiștii atrag atenția că modificările hormonale, schimbările rapide ale corpului și presiunea psihologică asociată sarcinii pot transforma această etapă într-un factor declanșator.
„Sarcina poate fi o furtună perfectă pentru o tulburare de alimentație”, afirmă Gemma Sharp, profesor și psiholog clinician la Universitatea din Adelaide. Ea subliniază însă că aceeași perioadă poate deveni și un moment decisiv pentru recuperare, dacă femeile beneficiază de sprijin medical și psihologic adecvat.
Psihiatrul Megan Galbally, specialist în sănătate maternă și infantilă la Universitatea Monash, explică faptul că sarcina reprezintă una dintre cele trei perioade din viața unei femei în care riscul dezvoltării unei tulburări de alimentație este mai ridicat, alături de pubertate și perimenopauză.
„Dintr-o dată este ca și cum ești într-un tren și nu poți coborî. Inevitabil, corpul tău se va schimba și vei lua în greutate, așa că poate exista o pierdere a controlului”, spune medicul.
Statisticile arată că aproximativ 70% dintre femeile însărcinate sau aflate în perioada de după naștere declară că sunt nemulțumite de imaginea propriului corp, iar între 5 și 7,5% îndeplinesc criteriile de diagnostic pentru o tulburare de alimentație. Cercetătorii consideră însă că numărul real ar putea fi mai mare, din cauza stigmatizării și a lipsei screeningului sistematic.
„Există un mit conform căruia oamenii depășesc tulburările de alimentație. Multe femei cred că sunt prea în vârstă pentru astfel de probleme și evită să vorbească despre ele”, explică Gemma Sharp.
Citește și Dopamina „rescrie” creierul mamelor după sarcină
Riscuri pentru mamă și copil
Medicii avertizează că lipsa unui aport nutrițional adecvat în timpul sarcinii poate avea consecințe importante. Organismul prioritizează dezvoltarea fătului, ceea ce poate duce la deficiențe nutriționale severe pentru mamă și la afectarea masei osoase sau musculare.
Studiile arată că anorexia și bulimia în timpul sarcinii sunt asociate cu un risc mai mare de complicații, inclusiv greață severă, sângerări, anemie, avort spontan, naștere prematură și greutate mică la naștere. De asemenea, unele cercetări sugerează posibile legături între malnutriția din perioada intrauterină și un risc crescut de tulburări de neurodezvoltare la copil, însă aceste relații sunt încă investigate.
Cercetările sunt încă limitate
Deși interesul pentru acest domeniu a crescut în ultimii ani, specialiștii spun că datele disponibile sunt încă insuficiente pentru a înțelege pe deplin impactul tulburărilor de alimentație asupra evoluției sarcinii și dezvoltării copilului.
„Bănuiesc că au existat întotdeauna femei însărcinate cu anorexie nervoasă, dar acestea erau adesea trecute cu vederea”, afirmă Megan Galbally.
La rândul său, Gemma Sharp consideră că este nevoie de mai multe studii pentru dezvoltarea unor programe eficiente de depistare și intervenție. „Cercetarea, în stadiul actual, nu este suficientă”, concluzionează aceasta, potrivit bbc.uk.