Jurnalul.ro Ştiri Observator Dresura de animale ar putea fi exclusă din obiectul de activitate al Circ&Variete Globus Bucureşti

Dresura de animale ar putea fi exclusă din obiectul de activitate al Circ&Variete Globus Bucureşti

Dresura de animale nu va mai fi inclusă în obiectul de activitate al Circ&Variete Globus Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Astfel, conform modificărilor propuse la anexa nr. 3 a hotărârii C.G.M.B. nr. 414/2016, în descrierea obiectului de activitate a circului nu mai figurează termenul "dresură" şi nici "turul menajeriilor". Totodată, din activitatea departamentului de relaţii internaţionale ar urma să fie exclusă atribuţia de a întocmi documentele pentru formalităţile vamale în cazul animalelor artiştilor străini care apar în spectacolele instituţiei, iar printre atribuţiile Compartimentului Tehnic-Administrativ nu mai figurează avizarea reţetarelor pentru dresurile străine, întocmirea formalităţilor pentru avizul sanitar-veterinar sau asigurarea transportului animalelor în turneele din ţară şi străinătate.

Prin urmare, Circ&Variete Globus Bucureşti va fi "producător de spectacole şi de momente artistice separate sau în cadrul spectacolelor, în care instituţia realizează partea de creaţie, regie, scenariu, coregrafie, muzică, design costume, design decoruri, cât şi costume, decoruri, recuzită, cu artişti salariaţi şi colaboratori, având dreptul ulterior să încheie contracte cu parteneri din ţară şi străinătate, pentru derularea de programe cultural-artistice".

Totodată, conform proiectului de hotărâre, animalele aflate în responsabilitatea Circ&Variete Globus Bucureşti vor fi relocate, în baza unui protocol încheiat între această instituţie publică şi Fundaţia Vier Pfoten, în termen de cel mult şase luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. În această perioadă, administraţia circului va asigura animalelor condiţiile de bunăstare.

În expunerea de motive semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că potrivit Regulamentului de organizarea şi funcţionare al circului, obiectul de activitate al instituţiei constă în "realizarea şi prezentarea de producţii/coproducţii artistice constând în spectacole de circ şi festivaluri, filme, prezentate publicului în Bucureşti, în ţară şi în străinătate, în scopul promovării actului de cultură şi al educării publicului spectator, urmărind continuarea tradiţiei artei de circ, valorificarea optimă a potenţialului artistic existent, stimularea inovaţiei şi a creativităţii, promovarea pe plan naţional şi internaţional a valorilor artistice autohtone şi universale din domeniul artelor spectacolului".

În acelaşi document sunt invocate studii de specialitate "care susţin cu argumente ştiinţifice că, în spectacolele de circ animalele sălbatice folosite sunt supuse unor rele tratamente, incompatibile cu necesităţile şi mediul natural al speciilor lor, împrejurări care de cele mai multe ori conduc la comportament agresiv, multă suferinţă şi chiar decesul prematur" al acestora.

"Animalele sunt obligate să facă diverse trucuri pe care le-au învăţat, trucuri care sunt cu totul anormale şi neconforme naturii lor. Este imposibil ca circurile să poată oferi animalelor condiţiile de viaţă corespunzătoare celor din libertate. De aceea, specialiştii în dresura animalelor sălbatice susţin că este necesară interzicerea generală a folosirii animalelor sălbatice în circuri", se menţionează în acelaşi document.

Potrivit sursei citate, animalele din circuri prezintă un risc suplimentar pentru siguranţa publică, deoarece au instincte sălbatice şi nevoi care au demonstrat lipsa de predictibilitate.

Conform primarului general, spaţiile în cuşti şi ţarcuri de circ şi pentru expoziţii nu pot acoperi necesităţile unor specii care parcurg distanţe mari în libertate sau care trăiesc în grupuri extinse în sălbăticie. Astfel, condiţiile de izolare şi imobilitate le creează de-a lungul timpului comportamente stereotipe.

"Habitatul unei leu, spre exemplu, se desfăşoară pe o suprafaţă de circa 400 km pătraţi, echivalentă cu dublul suprafeţei municipiului Bucureşti. În circuri, 'regele animalelor' are la dispoziţie maximum 12 metri pătraţi, iar instinctele sale de vânătoare şi alergare sunt complet reprimate prin metode coercitive brutale", se mai precizează în expunerea de motive.

În ceea ce priveşte elefanţii, aşezatul pe picioarele din spate sau în cap le cauzează în timp probleme de sănătate, chiar decesul. Totodată, "lumina puternică şi aplauzele sunt de fapt factori de stres pentru animalele din arena oricărui circ", prevede acelaşi document.

Este menţionat, totodată, contextul european şi internaţional, în condiţiile în care 19 state membre UE au luat unele măsuri de interdicţii complete sau parţiale privind folosirea animalelor sălbatice în spectacole.

Sursa -  AGERPRES

Subiecte în articol: circul globus dresura animale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri