Dar pentru cei mai mulți dintre noi, drobul este doar acel preparat culinar tradițional întâlnit pe mesele de Paște la români.
Suntem obișnuiți să mâncăm ficat (de pui, vită ori porc), la tigaie sau în tocănițe. Ca să nu mai pomenim de caltaboș ori tobă, care se fac, de obicei, de Crăciun, tot din organe, dar de porc. Despre tocănița de organe, la fel, știm mulți și ce gust are, nu doar că există. Iar una dintre delicatesele întâlnite și în bucătăria noastră este limba cu măsline. În același timp, chiar dacă nu e prima alegere pentru toată lumea, am auzit măcar de creier pane. De ce această enumerare? Pentru a ne aminti că preparatele pe bază de organe de animale sunt comune în bucătăria românească și, la o primă vedere, probabil doar grecii mai au așa o slăbiciune pentru măruntaie!
Potrivit cumvaplace.ro, ingredientele principale din drob sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, splină, inimă și rinichi), verdețurile de primăvară (ceapă verde, mărar, pătrunjel, usturoi, leuștean), ouă (crude).
Măruntaiele tăiate și curățate, păstrate în apă rece, sunt de obicei fierte, dar pot fi și călite, apoi amestecate cu celelalte ingrediente și condimente (sare, piper). Prapurul este și el ținut în apă rece o vreme, apoi se așază într-o tavă, peste care se pune amestecul de carne. Există și posibilitatea de a înlocui prapurul cu foitaj, cu bacon sau de a nu folosi deloc învelitoare pentru cozonacul nostru de măruntaie.
În unele rețete, sunt folosite și ouă fierte puse întregi în mijlocul compoziției, mai mult pentru aspectul la feliere, decât pentru îmbunătățirea gustului.
Organele sunt prezente în multe rețete, nu doar pentru că au un preț accesibil, ci și pentru că au un conținut crescut de proteine și redus de grăsimi (sub 5%), vitamina A și D, tot grupul de vitamine B și mult fier, zinc, seleniu. Sunt însă și unele dezavantaje, dacă ne gândim la colesterol în ficat și creier, mult acid uric în rinichi, plus eventuale urme de toxine și antibiotice, acestea din urmă mai ales la păsări, pentru că la miel nu prea e cazul.
În termeni de cantitate pe care o puteți mânca fără probleme, vorbim despre una sau două felii și e bine să adăugați și puțină salată verde, lângă.
În lume există mai multe preparate asemănătoare cu drobul de miel, dar cel mai cunoscut este haggis-ul scoțian. Una dintre diferențele principale dintre cele două este faptul că haggis-ul se fierbe în burtă de oaie și nu conține o cantitate mare de verdețuri precum drobul românesc.
Să nu încercați însă să preparați vreuna dintre acestea în S.U.A., pentru că acolo sunt interzise importul și pregătirea pentru consumul uman a plămânilor de oaie!
Și dacă tot vorbim despre folosirea măruntaielor în gastronomie, istoricului specializat în domeniu, Alan Davidson, spune că primele mențiuni apar la romani, celți și mai târziu la popoarele scandinave, unde vor purta denumirea de haggw sau hoggva, de unde ulterior va fi preluată versiunea scoțiană denumită haggis. De altfel, în bucătăria scoțiană, haggis-ul are o lungă tradiție, primele rețete fiind atestate în jurul anilor 1400 – 1450.
Haggis conține inimă, ficat și plămâni, mărunțite, cu ceapă tocată, fulgi de ovăz, seu, mirodenii și sare, gătite în mod tradițional în stomacul animalului, dar acum mai des întâlnim membrane artificiale. Ediția din 2001, în engleză, a Larousse Gastronomique ne asigură că „deși descrierea sa nu este tocmai atrăgătoare, haggis au o textură untoasă și aromă savuroasă delicioasă”. În mod tradițional este însoțit de “neeps and tatties”, adică napi și cartofi piure, și, bineînțeles, un pahar cu whisky scoțian.
În Marea Britanie găsim și faggots din organe de porc – plămâni, inimă și rinichi, de fapt, niște chiftele mari, învelite în prapure de porc. Sunt serviți cu sos de ceapă și mazăre moale. Între mâncărurile tradiționale britanice cu măruntaie, găsim și brawn (un fel de terină din capul porcului) și chitterlings (de obicei din intestinul gros, împletit artistic înainte de a fi gătit și servit). Așteptăm să ne povestească alții dacă și cât sunt de bune, apetisante nu prea arată.
Înapoi pe continent, însă, grecii ne mai pot impresiona cu pasiunea lor pentru rețetele cu organe, iar kokoretsi este una dintre opțiuni. De când cu boala vacii nebune, însă, aproape a fost interzisă, pentru că UE a emis o directivă care oprește consumul anumitor organe de oi, capre și bovine (cum ar fi splina, creierul și capul). Și tot în Grecia găsim și tziyerosarmas. În mod evident, și ei au o slăbiciune pentru măruntaie, pentru că în nordul Greciei le găsim gătite în membrane naturale de miel sau de capră. Și tot aici putem pomeni și supa tradițională de Paște, la greci. Nu de alta, dar Magiritsa este tot cu organe de miel și salată verde, garnisită cu ierburi proaspete și finisată cu un delicios sos de lămâie de ou. Și în în Suedia există un fel de mâncare similar, denumit Pölsa, în sud-vestul Germaniei – Saumagen, iar în nordul Spaniei se gătește chireta care, alături de măruntaiele de miel, conține scorțișoară și usturoi.