Jurnalul.ro Ştiri Justitie Predoiu, întâlnire cu omologul albanez la Comisia ONU privind stupefiantele

Predoiu, întâlnire cu omologul albanez la Comisia ONU privind stupefiantele

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere bilaterală, la Viena, cu omologul său albanez, Taulant Balla, în cadrul segmentului la nivel înalt al Comisiei ONU privind Stupefiantele (CND).

„În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au evidențiat necesitatea consolidării relațiilor dintre UE și statele din Balcanii de Vest pentru a răspunde eficient provocărilor de securitate din regiune, inclusiv traficului de droguri și migrației ilegale. A fost exprimat interesul comun pentru stabilirea celor mai bune modalități de cooperare în vederea detectării și anihilării grupurilor criminale organizate care facilitează migrația ilegală pe ruta Balcanilor de Vest și est-mediteraneeană, potrivit unui comunicat de presă.

Ministrul Predoiu a apreciat, potrivit sursei citate, implicarea guvernului albanez în lupta împotriva traficului de droguri și, având în vedere caracterul transfrontalier al acestei infracțiuni, a convenit cu ministrul Balla asupra întăririi cooperării regionale, prin intensificarea schimbului de date și informații operative.

„Am convenit cu ministrul albanez de Interne să extindem colaborarea dintre ministerele noastre pentru combaterea grupurilor de crimă organizată care operează în Albania și România. Șefii Polițiilor naționale se vor întâlni pentru a organiza aspectele tehnice ale acestei colaborări. Combaterea crimei organizate, a traficului de droguri și persoane, a migrației ilegale sunt priorități comune și vom colabora prin schimb de informații, echipe mixte și acțiuni polițienești comune pentru combaterea acestui fenomen”, a declarat Cătălin Predoiu la finalul întâlnirii.

De asemenea, Predoiu i-a transmis omologului său susținerea României pentru parcursul european al statului partener și disponibilitatea de sprijin pe palierul afacerilor interne.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: droguri predoiu onu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri