Jurnalul.ro Ştiri Justitie Persoane care vindeau droguri în special în zona școlilor, reținute

Persoane care vindeau droguri în special în zona școlilor, reținute

de Redacția Jurnalul    |   

Mai multe persoane care făceau parte dintr-o grupare care vindea droguri în special în zona școlilor au fost reținute de polițiștii și procurorii din Hunedoara.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii DIICOT Hunedoara, au documentat activitatea infracțională a unor persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive și șantaj.

Din cercetări a reieșit că, în luna ianuarie 2023, două dintre persoanele cercetate și a altă persoană ar fi constituit, pe baza relațiilor de rudenie, un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat alte patru persoane (care se sustrag urmăririi penale), scopul fiind săvârșirirea infracțiunilor menționate anterior.

Aceștia ar fi acționat pe două paliere distincte, unul de procurare și transport, având în subsidiar vânzarea, iar cel de-al doilea de distribuție, în special în zona unităților de învâțământ.

Din probele administrate în cauză a rezultat că persoanele cercetate, în mod repetat, ar fi vândut, atât în zona unui club din municipiul Petroșani, cât și în cadrul unor evenimente private, canabis și rezină de canabis, cristal, ecstasy și cocaină, precum și substanțe psihoactive (2-MMC), cu sume cuprinse între 100 și 500 de lei pentru o doză.

Printre cumpărători ar fi fost și minori, unii dintre aceștia fiind folosiți la vânzarea drogurilor, în schimbul unor cantități pentru consum propriu.

De asemenea, cu privire la unul dintre cercetați s-a reținut faptul că ar fi vândut unei minore o cantitate de cristal, pe datorie, după care i-ar fi cerut să-i achite zilnic sume de bani, cu titlul de dobândă, amenințând-o că în caz contrar că va avea de suferit, atât ea, cât și membrii familiei sale.

Duminică, procurorii au dispus reținerea a 4 persoane pentru 24 de ore.

La acceași dată, au fost făcute zece percheziții domiciliare în județul Hunedoara, fiind descoperite și ridicate cantități de canabis, porționate și ambalate, cristal, telefoane mobile, grindere, cântare electronice, obiecte purtătoare de urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Potrivit IGPR, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: droguri scoli
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri