Dronă pentru transportul oamenilor
O companie chinezească a prezentat la CES Las Vegas o dronă care este capabilă să trans-porte o persoană. Drona ar urma să poată zbura timp de 23 de minute cu o sarcină utilă de 100 de kilograme la altitudine maximă de 300 metri şi la o viteză de cel mult 100 de km/h. Autonomia ar urma să fie de maximum 23 de kilometri, în funcţie de sarcina transportată. Drona este echipată cu loc pentru un rucsac, aer condiţionat şi lumină pentru citit. Are patru braţe rabatabile dotate fiecare cu câte două elice. Conform oficialilor companiei Ehang, drona ar fi făcut 100 de zboruri, unele dintre ele cu pasager. Preţul aşteptat este în jur de 200.000-300.000 de dolari. Drona este dirijată exclusiv de la un centru de comandă special, pasagerul neavând acces la comenzile aparatului de zbor. Ruta de zbor este comunicată şi stabilită la începutului cursei. În cazul unei defecţiuni, centrul de control are implementate comenzi pentru aterizarea de urgenţă în condiţii de siguranţă, spun oficialii chinezi. Curioasă este finanţarea proiectului, circa 10 milioane de dolari până în acest moment, cu o aşteptare de alte 42 de milioane de dolari. De obicei, cercetarea într-un aparat nou de zbor dedicat traficului urban este de ordinul sutelor de milioane de dolari.
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Imaginile zilei de naștere a Guvernului Ciolacu 2: Bolojan supărat, Marcel Ciolacu nervos, Klaus Iohannis mândru Antena 3 Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei Libertatea.ro Care este relația dintre Marina Dina și tatăl copiilor ei! Vedeta speră să petreacă timp cu cei mici de sărbători: ”E o mare temere a mea” Spynews.ro Alexandru Muraru: AUR și SOS au propus la conducerea Parlamentului un condamnat prin sentință definitivă și un urmărit penal Antena 3 Un adolescent plecat cu familia în vacanță în Dubai a cunoscut o fată. Idila îl costă un an de închisoare Antena 3 Donald Trump a anunțat că în prima zi a mandatului va opri ”delirul transgender”: ”Există doar două genuri, bărbat şi femeie” Antena 3 Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie Antena 1 VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat Stirilekanald.ro
Ultima oră» Vezi toate știrile