Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Drumul Expres Craiova-Pitești trece prin calculatoare de 300.000 de lei, instalate la sediul CNAIR din București

Drumul Expres Craiova-Pitești trece prin calculatoare de 300.000 de lei, instalate la sediul CNAIR din București

de Ion Alexandru    |   

Compania Națională de Administrate a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) investește peste 60.000 de euro în calculatoare și imprimante, care să fie folosite de angajații proprii implicați în gestionarea construcției Drumului Expres Craiova-Pitești. Un drum de 121 de kilometri, licitat din anul 2017, al cărui ultim tronson a fost atribuit anul trecut. Zeci de calculatoare „all-in-one” și laptopuri, imprimante laser monocrom și color, la care se adaugă medii de stocare generoși, vor fi, astfel, instalate la sediu CNAIR din București, după ce compania a finalizat, la începutul acestei luni, achiziția, fără licitație.

Conform unui anunț de atribuire publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a organizat o procedură simplificată, fără licitație electronică. Pentru achiziția acestor echipamente IT, încă de la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, iar afacerea a fost parafată în data de 3 februarie 2022, când a fost semnat contractul nr. 92/8176/2022, în valoare de 252.032 de lei fără TVA, respectiv de 299.918,08 lei cu TVA inclusă (61.207,8 euro). Ofertantul care a adjudecat această achiziție se numește SC Vico Service RX SRL, deținută, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), de către Daniel Grigore și Andrei Daniel Grigore.

Dotarea personalului de la Centru

Justificarea acestei cumpărături se regăsește în caietul de sarcini care a stat la baza demarării procedurii simplificate, și anume că achiziția de produse se face „în vederea respectării normelor legislative aflate în vigoare și pentru buna funcționare a activității din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA”.  Iar obiectivul principal este dotarea personalului CNAIR Central, implicat în gestionarea proiectului „Drumul Expres Craiova – Pitești”, în ideea că achiziția va permite funcționarea în condiții optime a infrastructurii IT de la nivelul CNAIR – Central.

Conform documentației de atribuire, furnizorul are obligația de a livra produse noi și nefolosite, să fie însoțite de documente și fișe tehnice. Din care să reiasă că produsele corespund cerințelor minime. Toate aceste produse trebuie, potrivit documentației citate, să respecte cele mai recente standard Energy Star, în materie de performanță energetică.

Cumpărăturile, defalcate

Aceste echipamente, care costă cât un apartament cu două camere în Capitală, constă, în primul rând, din zece sisteme PC All-In-One, cu garanție de 24 de luni. Calculatoarele au 8 GB de RAM memorie, unități de stocare SSD de 256 GB și sunt prevăzute cu monitoare de 23,8 inch LCD. La acestea se adaugă zece laptopuri, tot cu garanție de 24 de luni, cu memorie RAM de 8 GB, care să fie prevăzute cu medii de stocare tip HDD de 1 TB și SSD de 256 GB. Apoi, în pachetul de cumpărături mai intră trei imprimante laser multifuncționale, cu printare monocrom, care să aibă funcții de printare, de scanare, de copiere și fax. La aceste imprimante, au fost comandate 30 de kituri toner monocrom.

De asemenea, s-au mai cumpărat două imprimante multifuncționale laser color, 24 de kituri toner negru pentru aceste imprimante, 24 de kituri toner Cyan, 24 kituri toner Yellow și 24 de kituri toner Magnete. La care se adaugă patru unități cilindru pentru imprimantele multifuncționale laser color, cu un randament de 60.000 de pagini. Au mai fost comandate 8 kituri de toner Rezidual.

Pe lângă acestea, s-au mai achiziționat zece hard-diskuri externe, cu capacitatea 2 TB fiecare, două N.A.S.-uri (Network Attached Storage), cu memoria internă de 8 GB și capacitatea de stocare de 120 TB, precum și 24 de hard-diskuri interne, cu capacitatea de 6 TB fiecare.

121 de kilometri, pentru care licitațiile au început în urmă cu cinci ani

Toate aceste echipamente de mai sus, care au costat bugetul CNAIR aproape 300.000 de lei, trebuie să fie funcționale non-stop, timp de 24 de ore, 7 zile pe săptămână, conform caietului de sarcini. Furnizorul are obligația să asigure garanția pentru eventualele defecțiuni la produsele ce fac obiectul achiziției, dar să asigure și mentenanța. Spre exemplu, intervenția la cerere, la urgență, trebuie să se facă într-un interval cuprins între 4 și 24 de ore. Când se solicită o intervenție asupra unei situații critice, aceasta trebuie să aibă loc într-un interval de 24 – 48 de ore. Când se reclamă un defect major sau minor, intervenția va avea loc în următoarea zi lucrătoare.

Toate aceste echipamente vor fi instalate în sediul CNAIR din București, Bulevardul Dinicu Golescu nr. 38. Iar, așa cum reiese din anunț, vor fi folosite exclusiv în cadrul proiectului Drumului Expres Craiova-Pitești, proiect care are o lungime de 121,12 kilometri și ale cărui livrări de construcție au fost împărțite în patru loturi, ca tronsoane. Licitațiile pentru acest drum au fost demarate încă din anul 2007.

Tronsonul 1 are o lungime de 17,7 kilometri, Tronsonul 2 are o lungime de 39,85 kilometri, Tronsonul 3 are o lungime de 31,75 kilometri, iar Tronsonul 4 are o lungime de 31,82 kilometri. Ultimul tronson a fost atribuit de CNAIR în anul 2021. Lucrările cuprind 30 de structuri cu o lungime de 1.680 de metri, constând în 14 pasaje și 16 poduri, 28 de podețe, două noduri rutiere, o bandă de întreținere și deszăpezire și două spații de parcare.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri