Jurnalul.ro Cultură Muzica Dueluri pianistice la Palatul Mogoșoaia

Dueluri pianistice la Palatul Mogoșoaia

de Magdalena Popa Buluc    |   

Ediția a VIII-a a Mogoșoaia ClasicFest, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociaţia Culturală “Pro Valores”, propune duminică 12 mai 2019, de la ora 17, un adevărat duel pianistic în care se vor îmbina spectaculozitatea și măiestria. Protagoniștii recitalurilor găzduite de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia sunt Trio Equilibrium și Horia Mihail.

Ioana Cojuharov, Marta Băceanu și Mădălina Chiriac, membrele Trio-ului Equilibrium, propun un program pe cât de inedit, pe atât de fascinant pentru publicul larg. Ansamblul de pian la 6 mâini, formula unică în spațiul muzical românesc, va interpreta opusuri de: Carl Czerny - variațiuni pe teme din opere de Donizetti sau Bellini, Iosif Ivanovici – cu al său celebru vals "Valurile Dunării", Henri Hausser, care a realizat un aranjament al uverturii operei "Bărbierul din Sevilla" de Gioacchino Rossini sau Johann Strauss, cu nu mai puțin celebrul "Radetzky March".  

Apoi, de la ora 18, pianistul Horia Mihail, aflat în plin turneu, se oprește cu al său pian călător pentru a purta publicul în spațiul sonor clasic vienez, reprezentat de Haydn, Mozart și Beethoven

Toate spectacolele din cadrul Mogoșoaia ClasicFest sunt caritabile, fondurile strânse prin donații la manifestările amintite fiind destinate campaniei “Viitorul artei”, având ca scop sprijinirea tinerilor muzicieni foarte valoroși.

Cele trei membre ale Trio-ului Equilibrium au în comun același parcurs muzical: mai întâi ca eleve ale Colegiului Național de Arte „Dinu Lipattiˮ din capitală, apoi ca studente la Universitatea de Muzică din București, iar în prezent ca profesori de specialitate, dar și ca artiști interpreți. Repertoriul abordat este format din lucrări originale specifice pentru ansamblul de pian la șase mâini, dar și din transcripții și aranjamente realizate de compozitori de renume, concepute pentru a prezenta publicului o paletă cât mai variată de genuri muzicale.

Pianistul Horia Mihail se află în plin Turneu Național “Pianul călător” - ediţia a IX-a. Începând din 2011 solistul concertist al Orchestrelor Radio a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare puse la dispoziţie de Radio România sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman.

În urma acestor turnee, Horia Mihail a realizat patru CDuri la Editura Casa Radio, care reflectă orientările repertoriale prin care a trecut în turneul Pianul călător : Pe urmele lui Franz Liszt, Beethoven Romantic sau albumul înregistrat alături de Orchestra Naţională Radio cu Beethoven, Rachmaninov, Lutoslawski.

În acest an, Horia Mihail a optat pentru o incursiune în clasicismul vienez. Un popas meditativ, odihnitor, asupra unor repere ale repertoriului pianistic reprezentate de Haydn, Mozart şi Beethoven, cu trei sonate pentru pian reprezentative.

Următoarele manifestări din cadrul Mogoșoaia ClasicFest ediția a VIII-a vor avea loc duminică 19 mai 2019, tot de la ora 17. Atunci recitalul laureaților Concursului “Drumul spre celebritate”, ediția a IX-a: violonista Andra Lucia Matei și pianista Andra Mărgineanu,  va fi urmat de la ora 18, de întâlnirea cu pianistul Cătălin Răducanu care vă propune un program integral rus, din care nu va lipsi Suita “Tablouri dintr-o expoziție”, lucrare care va marca împlinirea a 180 de ani de la nașterea lui Modest Mussorgski.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri