Jurnalul.ro Ştiri Observator După 20 de ani, cartierul Henri Coandă va avea în sfârșit drumuri asfaltate și iluminat modern

După 20 de ani, cartierul Henri Coandă va avea în sfârșit drumuri asfaltate și iluminat modern

de Redacția Jurnalul    |   

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță semnarea unui contract pentru modernizarea cartierului Henri Coandă, un proiect care durează de două decenii. În următoarele 12 luni, 28 de străzi cu o lungime totală de 10 kilometri vor fi complet transformate.

„Lucrările din cartierul Henri Coandă, începute acum 20 de ani, se apropie în sfârșit de final. Am semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de modernizare sistem rutier și iluminat public în ansamblul de locuinţe Henri Coandă – Lotul 2. Prin acest contract, achiziționăm servicii de actualizare a proiectului tehnic și execuție a drumurilor, sistematizarea verticală și a sistemului rutier, precum și execuția rețelei de iluminat public pe 28 de străzi cu o lungime totală de aproximativ 10 km”, anunță Nicușor Dan.

Termenul de finalizare pentru serviciile de proiectare este de 2 luni, iar cel pentru execuția lucrărilor este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada de garanție a lucrărilor este de 8 ani.

În ce privește lucrările pentru execuția rețelelor de alimentare cu apă și canalizare pe străzile respective, acestea au fost începute anul trecut și se apropie de final, spune primarul.

„Prin derularea și finalizarea celor două contracte, respectiv cel pentru rețelele de apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială, precum și cel pentru realizarea drumurilor și a sistemului de iluminat public, toți locuitorii din cartierul Henri Coandă vor avea acces la sistemul de utilități publice constând în alimentare cu apă și canalizare și la o infrastructură rutieră și de iluminat public modern”, transmite edilul.

(sursa: Mediafax)

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri