Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fenerbahce l-a transferat gratuit pe Dzeko de la Inter

Fenerbahce l-a transferat gratuit pe Dzeko de la Inter

de Redacția Jurnalul    |   

Atacantul bosniac Edin Dzeko a semnat un contract cu turcii de la Fenerbahce, acesta venind liber de contract de la Inter Milano, a anunțat joi clubul turc.

În vârstă de 37 de ani, jucătorul care a jucat în finala Ligii Campionilor, pierdută de Inter în fața lui Manchester City la începutul acestei luni, a semnat un contract pe doi ani cu clubul din Istanbul.

Contractul său cu Inter expiră la 30 iunie.

Dzeko a marcat 31 de goluri în 101 meciuri de când s-a alăturat lui Inter de la AS Roma în 2021, câștigând două titluri de campion al Cupei Italiei și Supercupa Italiei. El a câștigat titluri în Premier League și Bundesliga cu Man City și Wolfsburg și a marcat peste 300 de goluri în cariera sa la club.

Internaționalul din Bosnia și Herțegovina este și cel mai bun marcator pentru țara sa, cu 64 de goluri în 129 de meciuri.

"La revedere Inter, au fost doi ani minunați", a scris Dzeko pe Instagram. "A fost o călătorie uimitoare. Ne despărțim acum, dar vă mulțumesc pentru tot".

Fenerbahce s-a clasat pe locul al doilea în Super Lig în sezonul trecut, după Galatasaray. Ei au câștigat ultima dată titlul de campion în 2014.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Edin Dzeko Fenerbahce
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri