Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii E criză de salariaţi în toate domeniile

E criză de salariaţi în toate domeniile

de Daniela Ivan    |   

Piaţa muncii a atins cel mai bun nivel din 2008 şi până în prezent. În prima lună din acest an şi în 2016, companiile au recrutat la foc automat, iar numărul de poziții deschise în 2016 pe platformele de job-uri online a crescut cu aproximativ 70% comparativ cu 2015. Salariile sunt şi ele în creştere, dar majorările sunt încă mici comparativ cu pretenţiile celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

 

Companiile care au angajat cel mai mult personal calificat au fost cele din call centers, retail, IT şi societăţile din producţie, potrivit eJobs, compania care deține cea mai mare platformă de recrutare online de pe plan local. În ceea ce privește specializările, cele mai vânate posturi în 2016 au fost cele din vânzări, inginerie, HR, digital marketing şi financiar. În total, peste 420.000 de poziții au fost deschise pe eJobs.ro în 2016, cu aproape 70% mai multe față de anul anterior. Economia a adăugat peste 170.000 de angajați şi a depășit numărul de salariați de la finalul anului 2008, în timp ce rata șomajului s-a menținut sub pragul de 5%.

 

Salariaţii din IT, inginerie, telecomunicații, finanțe și vânzări au fost printre cei mai vânaţi de către angajatori. Firmele au mai lăsat din pretenţii şi au angajat chiar de pe băncile facultăţii.

Ce locuri de muncă îşi doresc oamenii

Candidații, în schimb, au căutat cu precădere joburi în domenii precum industrie, IT, finanțe, vânzări și resurse umane.

Numărul total de aplicări pentru joburile de pe eJobs a depăşit opt milioane în 2016. Totuşi, candidaţii preferă job-uri diferite în funcţie de regiunea geografică în care locuiesc. Domeniile în care au căutat să se angajeze candidații din București au vizat, preponderent, sectoare precum media, publicitate, ONG, asigurări, imobiliare şi zona de import-export, potrivit unui raport eJobs. De asemenea, cele mai importante sectoare de activitate, preferate de candidații din centrul țării pentru angajare, au fost: administrație publică, turism, administrativ și telecomunicații. Totodată, candidații din vestul țării au ales să se angajeze, cu precădere, în imobiliare, agricultură, construcții, producție și controlul calității. Mai mult, industriile preferate de candidații din nord-est pentru angajare au fost: asigurări, publicitate, telecomunicații, transporturi și internet & e-commerce.

 

Locurile de muncă cele mai căutate de candidaţi au fost cele din domeniul vânzărilor, pentru poziții precum cea de șef de magazin, consultant de vânzări, manager de dezvoltare și coordonare de zonă, cele mai populare anunțuri din domeniu însumând, fiecare, între 5.000 și 5.500 de aplicări.

Salariile sunt în creştere

Creșteri importante a adus 2016 și din punctul de vedere al veniturilor angajaților, pe fondul evoluției economice a României. Salariul minim net lunar a atins 925 de lei anul trecut și va fi majorat din nou, începând cu 1 februarie 2017, iar salariul mediu net lunar s-a situat la peste 2.060 de lei, cu 13% mai mult comparativ cu perioada similară din 2015, conform statisticilor oficiale. Mai mult, salariul mediu net pe economie este estimat să crească cu aproximativ 100 de lei în 2017. Sumele sunt încă mici în raport cu aşteptările angajaţilor. Studiul eJobs arată că așteptările salariale ale românilor pentru jobul dorit au arătat un salariu minim net de 2.311 lei pe lună în cazul femeilor, cu 500 de lei mai puțin decât bărbații, care au menționat că ar dori să câștige cel puțin 2.880 de lei.

 

Românii cu cele mai mari aşteptări salariale au menționat că îşi doresc joburi în domenii precum import-export, management și consultanță sau arhitectură și design

IT-iștii au fost cel mai bine plătiți angajați din țară, cu un nivel al câștigurilor medii nete ce a depășit 5.000 de lei pe lună.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri