Jurnalul.ro Ştiri Social Educație rutieră la grădiniță

Educație rutieră la grădiniță

de Monica Cosac    |   

În condiţiile în care statisticile clasează România pe primul loc în Europa la numărul de accidente de circulație grave, Avocatul Poporului a anunţat, ieri, că a solicitat autorităţilor să ia măsuri urgente pentru creşterea siguranţei participanţilor la trafic. Astfel, instituția condusă de Renate Weber cere Ministerului Educației să introducă ore de Educație rutieră la grădiniță și la școală, dar și să asigure, urgent, în unitățile de învățământ specializate, „pregătirea cursanților în vederea obținerii permisului de conducere”. De asemenea, Ministerul Sănătății va trebui să urmărească exercitarea atribuțiilor ce i-au fost conferite privind elaborarea de norme referitoare la examinarea medicală a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere şi să stabilească măsuri pentru prevenirea accidentelor de circulaţie generate de cauze medicale. „Ministerul Sănătății va trebui să identifice rapid soluții care să contribuie la îmbunătățirea legislației în domeniu și care să contribuie la reducerea imediată a numărului de accidente rutiere”, a transmis Avocatul Poporului.

Subiecte în articol: educație rutieră gradinita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri