Companiile din construcţii şi imobiliare au resimţit, în trimestrul al treilea din 2022, o scădere a apetitului şi a vânzărilor de proprietăţi rezidenţiale, pe fondul dobânzilor ridicate şi al preţurilor în creştere, iar din cauza acestor factori, beneficiarii se arată tot mai restrictivi. Sunt câteva dintre concluziile sesiunii grupului Investment & Real Estate, o dezbatere care a avut loc săptămâna trecută în cadrul Camerei de Comerţ Româno-Elveţiene, scrie Ziarul Financiar.
„Creşterea dobânzilor a influenţat deja nivelul tranzacţiilor pe piaţa imobiliară românească, atunci când vine vorba despre numărul creditelor imobiliare acordate în trimestrul al treilea al anului 2022, în comparaţie cu anul 2021“, au spus participanţii la eveniment.
Printre speakeri s-au numărat, alături de companii din sectorul bancar, şi reprezentanţi din construcţii, precum Gabriel Nistor – CEO-ul companiei de construcţii SSAB AG, Laurenţiu Ştefănescu – CEO-ul producătorului de materiale de construcţii Sika România, şi alţii.
„Dacă, la începutul anului, preţul oţelului s-a dublat, sub influenţa războiului din Ucraina şi a blocajelor pe lanţul de aprovizionare logistică, astăzi preţul a revenit la o valoare mai accesibilă. În schimb, preţul sticlei s-a triplat, fiind influenţat de componenta energetică, majoritară în procesul de producţie“, au mai spus participanţii la dezbatere.
Prin urmare, unii dezvoltatori şi-au oprit planurile iniţiale de dezvoltare, din cauza lipsei de predictibilitate a preţului final.
Recent, şi Marian Pîrvu, CEO-ul producătorului de acoperişuri Wetterbest, spunea, la emisiunea online ZF Logistica businessului, că după aproape doi ani de creştere continuă la oţel, preţul a trecut printr-o perioadă de stabilizare, iar acum a început să scadă uşor.
„Fierul era în mod normal în jur de 4 lei/kg. Când a început războiul s-a dus peste 8 lei, iar acum s-a întors la 3,6-4 lei/kg, în funcţie de cantitatea pe care o cumperi“, spunea, în urmă cu două luni, Cosmin Răileanu, fondator al casei de comenzi online pentru construcţii Vindem-ieftin.ro.
Preţurile materialelor de construcţii în medie s-au mărit cu procente cuprinse între 60% şi peste 100% din ianuarie 2021 până în prezent, potrivit estimărilor de la jucătorii din domeniu. Totuşi, Institutul Naţional de Statistică nu consemnează aceleaşi procente, ceea ce a generat nemulţumiri din partea companiilor. Ele spun că valorile estimate ale proiectelor licitate nu sunt actualizate în raport cu evoluţia preţurilor şi ca medie ponderată, în funcţie de aportul fiecărui tip de material la realizarea construcţiei. Impactul fierului, de exemplu, una din materiile prime care au suportat cele mai mari majorări de preţ, este unul foarte mare în construcţie per total.
(sursa: Mediafax)