Jurnalul.ro Ştiri Observator Efectul Coandă - Eveniment inedit în Grădina Valorilor Românești

Efectul Coandă - Eveniment inedit în Grădina Valorilor Românești

S-au împlinit recent 130 de ani de la nașterea lui Henri Coandă, inventatorul primului avion cu reacție din lume. Cu această ocazie, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României vă invită la un eveniment aniversar dedicat celui supranumit Părintele avionului cu reacție.

Copii și tinerii cu vârste între 7 și 18 ani sunt așteptați vineri, 29 iulie 2016, de la ora 11:00, în Grădina Valorilor Românești din Parcul Lumea Copiilor. Specialiștii Sorin Dinea, președintele Asociației Henri Coandă și Marian Velcea, președite al Asociației Justin Capră, vor susține un workshop dedicat inventatorului român.

Participanții vor avea ocazia să afle detalii inedite din viaţa inginerului Coandă şi să participe la ateliere şi concursuri dedicate invenţiilor acestuia, iar la final vor primi diplome şi cărţi oferite de Editura Litera.

Grădina Valorilor Românești este locul care păstrează încă vie amintirea personalităților emblematice ale istoriei și culturii noastre, oameni care au influențat pozitiv crearea și dezvoltarea României.

În semn se respect și prețuire, dar și din dorința de a duce mai departe adevăratele valori românești, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a pregătit în această vară o serie de evenimente cultural-educative și de recreere. Acestea se vor desfășura până pe 1 septembrie în Grădina Valorilor Românești din Parcul Lumea Copiilor.

Toate activităţile sunt oferite gratuit elevilor care aleg să petreacă o vară de neuitat, într-un mediu propice studiului și relaxării.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri