Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Egis a încasat peste 160 de milioane de lei de la CNAIR

Egis a încasat peste 160 de milioane de lei de la CNAIR

În timp ce ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, trimitea Corpul de control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), firma condusă până de curând de Clotilde Armand mai încasa un ultim milion de euro de pe urma autostrăzii Transilvania. Un document obţinut în exclusivitate de Jurnalul Naţional arată că la începutul lunii martie, când s-a cerut verificarea contractului de supervizare încheiat în 2004 între Egis şi CNAIR în conturile firmei intrau în jur de 4,3 milioane de lei pentru lucrările realizate în perioada noiembrie-decembrie 2016, când pe şantiere, de regulă, nu se lucrează.

 

Fără autostradă, dar cu banii luaţi

Firma Egis încă suge bani de la CNAIR. Un document al Direcţiei Economice şi Financiare din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere arată că,  în baza contractului nr. 2562/30.08.2004 de servicii şi supervizare a lucrărilor de construcţie a Autostrăzii Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea Graniţa România/Ungaria, în conturile firmei Egis a ajuns, pe 6 martie, aproape un milion de euro. Asta în timp ce ministrul Transporturilor, cerea verficarea la sânge a constractului încheiat încă din 2004 şi care este valabil şi acum. Explicaţii oficialilor sunt că ultimele plăţi au fost făcute înainte ca reprezentantul Guvernului să ceară verificarea contractului.

 

Plătită pentru lucrări supervizate iarna

„Din momentul în care Corpul de Control a început verificarea contractului, mai exact pe 10 martie, nu a mai fost plătit niciun leu. Facturile decontate pentru care s-au făcut plăţi în 6 martie reprezintă lucrări de proiectare şi execuţie efectuate în perioada noiembrie-decembrie. S-au executat lucrări de terasament, piloni, lucrări de fundare pentru poduri şi ziduri de sprijin şi teste de laborator, pe loturile Ungheni-Ogra (lot 9,5 km, stadiului lucrărilor este de 23%) şi Gilău-Nădăşelu (8,7 km, stadiul lucrărilor este 88%), a declarat Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt

 

Contract de 35 de milioane de euro pe A 3

Egis a încasat, în total, peste 35 de milioane de euro pentru Autostrada Transilvania (A 3) din 2004 până luna trecut, una dintre cele mai păguboase investiţii ale statului român. Din cei peste 400 de kilometri cât trebuia să aibă autostrada, americanii de la Bechtel au reuşit să construiască 52 de km pentru suma record de 1,4 miliarde de euro. Contractul a fost reziliat apoi în 2013, dar statul român a fost păgubit cu 526 de milioane de euro. Calculele au fost făcute de ministerul Finanţelor care cere acum recuperarea prejudiciului.

 

Conectată la puşculiţa de bani a CNAIR

La finalul anului 2013, Egis încasează de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în jur de 4.000 de euro pentru servicii de proiectare pentru întocmirea analizei cost-beneficiu pentru „lărgirea la 4 benzi DN7 Băldana-Titu”. Din 2015, lucrările pe acest drum sunt amânate. Tot aceeaşi companie încasează anul trecut de la CNAIR aproximativ 35.000 de euro pentru servicii de elaboarare a studiului de fezabilitate pentru variantele de ocolire Comarnic şi Buşteni. Cu toate că fostul director al Companiei Naţionale de Administare a Infrastructurii Rutiere, Cătălin Homor, promitea începerea lucrărilor din această primăvară, cele două variante ocolitoare sunt încă în stand-by.

Clotilde Armand nu mai conduce firma Egis în România, dar potrivit unor surse ea s-ar afla acum la conducerea Egis în Moldova, Bulgaria şi Serbia. Clotilde Armand nu a putut fi contactată de Jurnalul Naţional pentru un punct de vedere.

 

160 milioane de lei a încasat Egis de la Compania de Drumuri în perioada  1 ianuarie 2010-6 martie 2017

Asocierea  J.V. Egis Route Scetauroute - Egis International a asigurat, de exemplu, supervizarea tronsonului Gilău-Mihăieşti, care la un moment dat o ia de-a dreptul prin casele oamenilor dintr-o eroare de proiectare. Motivul: autostrada a fost proiectată după nişte hărţi din 1970

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri