Aproximativ 30 de copii, membri a două asociaţii de elevi, au protestat, ieri, în faţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), pentru rezolvarea problemei transportului şcolarilor, în timp ce alţi colegi de-ai lor au discutat cu ministrul Educaţiei, Monica Anisie. Ei au purtat pancarte pe care scria „Fără transport = Fără educaţie”, „Transport gratuit = viitor împlinit” şi au strigat lozinci precum: „Fără transport, avem viitorul mort”, „Minciunile se plătesc şi elevii ies la protest”.
La finalul întâlnirii avute cu ministrul Educaţiei, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Andrei Mihai Tănase, a spus că elevii ar putea circula gratuit de la 1 septembrie, doar pe baza carnetului. Potrivit acestuia, s-a decis abrogarea HG 863/2016, respectiv eliminarea tarifelor maximale vechi pentru transportul elevilor, cele care nu erau respectate de operatorii de transport, şi stabilirea unor tarife maximale noi.