Dacă şcolarii de altă dată îşi doreau ca vacanţa mare să fie cât mai lungă, iar cursurile să înceapă cât mai târziu, elevii din zilele noastre cer să se întoarcă la şcoală mai repede. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii elevilor, care solicită Ministerului Educaţiei să propună o nouă structură a anului școlar 2020-2021, astfel încât cursurile să nu înceapă la data de 14 septembrie, ci la 1 septembrie.
Consiliul Național al Elevilor (CNE) a cerut ministrului Educației și Cercetării retragerea proiectului de ordin privind structura anului școlar 2020-2021, potrivit căruia cursurile în noul an școlar vor începe în 14 septembrie 2020, iar vacanța de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanța intersemestrială. Reprezentanţii elevilor spun că proiectul Ministerului Educaţiei prevede „cel mai scurt an şcolar din istoria recentă”, cu doar 34 de săptămâni de cursuri, iar acesta „nu este un aspect îmbucurător” pentru elevi.
Nu structura ar trebui aerisită, ci metoda de predare
„Considerăm că o astfel de măsură ar produce haos în sistemul de educație, întrucât întreaga perioada dintre cele două vacanțe (vacanța de iarnă, respectiv cea intersemestrială) va fi dedicată doar rezolvării situației școlare și nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa școlară. Faptul că proiectul de Ordin prevede cel mai scurt an școlar din istoria recentă nu este un aspect îmbucurător pentru beneficiarul primar al educației – nu structura anului școlar ar trebui să fie una mult mai aerisită pentru a permite dezvoltarea personală și profesională a elevului, ci metodele de predare-învățare-evaluare folosite și arhitectura curriculară implementată. Susținem adoptarea unei măsuri care să ducă la creșterea calității actului instructiv- educativ, in extenso, anul școlar urmând să înceapă la 1 septembrie și să se încheie în 1 iunie”, arată CNE într-un comunicat de presă.
Propunerea CNE: 1 septembrie – 1 iunie
Reprezentanţii elevilor mai spun că, în urmă cu doi ani, liderii elevilor din întreaga ţară au adoptat o hotărâre pentru ca dezideratul CNE să fie obţinerea unei structuri fixe pentru desfăşurarea cursurilor dintr-un an şcolar. Concret, acestea ar trebui să înceapă la 1 septembrie şi să se termine la 1 iunie.
„Orice zi petrecută la școală în luna iunie este resimțită precum o povară de către elevi, aspect care favorizează absenteismul școlar masiv, dar și incapacitatea elevilor de a se putea concentra pe studiu”, mai spun elevii.
„Dorim să atragem atenția cu privire la un fenomen care a luat amploare în sistemul educațional, mai ales în ultimii ani: calendarul examenelor naționale este unul decalat, elevii sunt nevoiți să susțină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilație, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut”, precizează Consiliul Naţional al Elevilor.