Printre factorii care au contribuit la ieșirea din indice se numără lipsa publicării de către Tesla a unor detalii legate de strategia sa de emisii reduse de dioxid de carbon sau de codurile de conduită în afaceri, a declarat, într-un interviu, Margaret Dorn, șefa indicilor ESG pentru America de Nord din cadrul S&P Dow Jones Indices.
Chiar dacă produsele Tesla ajută la reducerea emisiilor care încălzesc planeta, a spus Dorn, celelalte probleme și lipsa de informații ar trebui să ridice îngrijorări pentru investitorii care doresc să judece compania în funcție de criteriile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG).
Tesla, în anchete și procese
Musk a scris pe Twitter că „Exxon este cotată în top zece cele mai bune din lume pentru mediu, social și guvernanță (ESG) de către S&P 500, în timp ce Tesla nu a intrat pe listă! ESG este o înșelătorie. A fost transformată în armă de către falși războinici ai justiției sociale".
Miercuri, un organism de reglementare în domeniul siguranței din SUA a deschis o anchetă specială privind un accident produs de Tesla luna aceasta în California, printre cele peste 30 de accidente investigate care implică sisteme avansate de asistență pentru șoferi.
În februarie, o agenție a statului California a dat în judecată Tesla după acuzațiile unor muncitori de culoare potrivit cărora compania a tolerat discriminarea rasială la o fabrică de asamblare, adăugându-se astfel la afirmațiile făcute în alte câteva procese.