Jurnalul.ro Ştiri Externe Elon Musk a redevenit cel mai bogat om din lume

Elon Musk a redevenit cel mai bogat om din lume

de Redacția Jurnalul    |   

Elon Musk şi-a recâştigat titlul de cel mai bogat om de pe planetă detronându-l pe Bernard Arnault, părintele LVMH, după ce acţiunile Tesla au crescut cu 70% de la începutul acestui an, scrie Bloomberg.

De asemenea, Tesla a beneficiat de o cerere mai mare pentru automobilele sale electrice, după ce a decis reducerea preţurilor pentru mai multe modele.

Acţiunile Tesla au crescut cu 5,5% pe bursa de la New York până la 207,63 dolari pe acţiune, ceea ce a propulsat averea lui Musk la uriaşa sumă de 187,1 miliarde de dolari. Spre comparaţie, averea fondatorului LVMH totalizează 185,3 mld. dolari.

Musk, în vârstă de 51 de ani, a intrat în 2023 cu o avere netă de 137 de miliarde de dolari, devenind prima persoană din lumee care a pierdut 200 de miliarde de dolari din averea sa şi producând speculaţii privind faptul că s-ar putea confrunta cu dificultăţi în ceea ce priveşte recuperarea titlului de cel mai bogat om al planetei.

El a fost retrogradat din fruntea clasamentului Bloomberg ale celor mai mari averi din lume pentru mai bine de două luni, după o scădere abruptă a acţiunilor Tesla.

Donaţiile pe care Musk le-a făcut la sfârşitul anului trecut nu i-au afectat prea mult averea netă. El a donat 11,6 milioane de acţiuni Tesla unor cauze caritabile între august şi decembrie, potrivit unei declaraţii din februarie. Acţiunile valorau aproximativ 1,9 miliarde de dolari, conform preţului de închidere din perioada în care au fost donate.

Investitorii Tesla au fost îngrijoraţi de faptul că acesta acordă mult prea multă atenţie către Twitter, pe care l-a achiziţionat în octombrie, aflându-se într-o perioadă în care Tesla se confruntă cu o concurenţă acerbă la nivel global pe segmentul automobilelor electrice.

Musk a declarat în decembrie că plănuieşte să demisioneze din funcţia de CEO al Twitter, odată ce va găsi pe cineva suficient de "nebun" pentru a prelua postul.

El a declarat luna aceasta că ar mai putea rămâne la tronul Twitter până la sfârşitul anului pentru a stabiliza finanţele companiei înainte de a preda ştafeta unui nou director general.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: elon musk
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri